x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Doamnele şi frigul

Doamnele şi frigul

de Magda Colgiu    |    09 Ian 2010   •   00:00
Doamnele şi frigul
Sursa foto: /stockexpertcom

Iarna, doamnele trebuie să fie prudente, deoarece frigul le poate cauza probleme mai ales la nivelul aparatului genital.



Medicul Ruxandra Albu, rezident obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, le lămureşte pe doamne despre afecţiunile provocate de expunerea la frig. "Expunerea la frig şi umezeală favorizează apariţia sau exacerbarea manifestărilor bolii inflamatorii pelvine generate de colonizarea tractului genital cu microbii transmişi pe cale sexuală sau de multiplicarea aberantă a microorganismelor care se găsesc în mod normal în tractul genital, producându-se astfel un dezechilibru al florei locale."

Medicul precizează că, din cauza frigului, răspunsul agenţilor patogeni este zgomotos, materializat sub forma unei simptomatologii specifice. Printre semnele care anunţă că este ceva în neregulă se numără dureri în abdomenul inferior sau în spate, însoţite sau nu de modificarea secreţiei vaginale, disconfort în timpul actului sexual, menstruaţii mai abundente şi mai dureroase ca de obicei, sângerări apărute în afara ciclului menstrual. În aceste situaţii, este important să vă prezentaţi la un consult ginecologic.

Medicul precizează că, în cadrul consultului se vor efectua prelevări în vederea identificării agenţilor patogeni, examinarea ecografică, pentru a evidenţia modificări specifice inflamaţiei locale sau unele complicaţii mai severe. Specialistul avertizează că, de multe ori, în lipsa unui control de specialitate, pacientele se tratează empiric, cu medicamente recomandate de prietene. În aceste condiţii, există riscul ca afecţiuni simple să se complice.

Medicul recomandă că, în cazul bolii inflamatorii pelvine de a cărei etiologie este responsabil un agent infecţios cu transmitere sexuală, tratamentul să fie urmat de ambii parteneri.

RISCURI
Dacă boala inflamatorie pelvină nu este tratată corespunzător pe termen lung, ea se poate croniciza şi poate provoca infertilitatea de cauză tubară (obstruarea trompelor uterine), creşterea riscului de sarcină ectopică, apariţia de abcese tubare până la septicemie în cazurile neglijate. Controalele periodice, examenele complementare, precum şi tratamentul corect duc la evitarea apariţiei simptomatologiei supărătoare în momentul expunerii la frig şi umezeală.

Boala inflamatorie pelvină (BIP) cuprinde un spectru de infecţii ale tractului genital feminin ce includ endometrita (afectarea ţesutului ce căptuşeste uterul), salpingita (afectarea trompelor uterine), abcesul tubo-ovarian şi peritonita de cauză genitală. BIP e cauzată de ascensiunea la nivelul organelor genitale interne a microorganismelor existente în vagin şi col. Cel mai adesea este asociată cu infecţia cu Chlamydia sau gonococ, dar sunt identificate şi alte organisme.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă