x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Doctoriile pentru copii vor fi mai gustoase

Doctoriile pentru copii vor fi mai gustoase

de Cristina Andreea Calin    |    19 Oct 2010   •   00:00

Cercetători de la Universitatea din Bradford împreună cu medici chinezi fac eforturi pentru îmbunătăţirea gustului medicamentelor destinate copiilor. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an, un milion de copii mor din cauză că nu există formule de tratament potrivite pentru cei mici.

Majoritatea medicamentelor pentru copii sunt în stare lichidă, dar chiar şi aşa sunt de greu de acceptat. Medicii care participă la experimente au declarat că adăugarea de zahăr sau de îndulcitori chimici nu ajută, pentru că duce la alte probleme de sănătate. De aceea, se ia în considerare o variantă care să permită adaosul de aditivi, dar care să nu interfereze cu substanţele active din medicamentele respective şi nici să aibă efecte adverse asupra copiilor. De asemenea, cercetarea are scopul de a face ca gustul doctoriilor să fie neutru pentru a putea fi amestecate cu produsele alimentare. Prima provocare pentru oamenii de ştiinţă este împiedicarea apariţiei senzaţiei de amar la contactul moleculelor din medicamente cu receptorii de gust. Primele teste se vor face folosind ibuprofen, o substanţă foarte des utilizată în medicamentele pentru copii, mai ales în cele pentru vindecarea răcelilor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă