x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Este zahărul marele bandit?

Este zahărul marele bandit?

de Florin Condurateanu    |    16 Mai 2010   •   00:00
Este zahărul marele bandit?
5706-120278-untitled1.jpgSe mai schimbă în marea piesă a vieţii ie­rarhia personajelor negative. Şi în această lume a răului funcţionează clasamente. Există erou negativ, campion al ticăloşiei, iar sub el sunt "eroii" răi de gradul 2, 3, 4. A fost o vreme în care cele mai hulite alimente erau grăsimile. Ele erau cele mai importante personaje negative. Se depuneau pe vase, le îngustau, chiar le înfundau şi "nă­molul" ăsta al grăsimilor oprea circulaţia normală a sângelui şi apăreau infarctul, accidentele vaselor din creier etc. Numai că acel po­dium al personajelor rele s-a modificat. Şi în clipa de faţă, tartorul-tartorilor pare a fi zahărul. Dulciurile se zice că fac mai mult rău decât grăsimile. De altfel, inclusiv graşii slăbesc cel mai spectaculos când renunţă la dulciuri. Nu mai vorbim că prea mult dulce chinuieşte pancreasul şi, fabricând prea multă insulină pentru a neutraliza glucidele, el oboseşte şi se ajunge la diabet. În regimul diabeticului, dulciurile concentrate se elimină fără comentarii. Totuşi, chiar bolnavul de diabet are nevoie de ceva carbohidraţi, nu mulţi, doar o porţie zilnică. Însă carbohidraţii, adică zaharurile, pentru oamenii bolnavi se procură cel mai bine din fructe, din unele legume şi mai puţin din zahărul concentrat. De altfel, se zice că una dintre cele mai păcătoase invenţii ale civilizaţiei o reprezintă dulciurile concentrate, zahărul concentrat. Glucidele se iau cel mai bine din fructe. Mai bine să îţi alimentezi organismul cu fructoza din fructe decât cu zaharurile concentrate. Fructoza din fructe are cinci atomi de carbon şi sub forma asta e o glucidă digerabilă. Zaharurile concentrate au însă în formula lor şase atomi de carbon şi, astfel, aceşti carbohidraţi nu trec prin intestin, astfel încât ficatul e obligat să le descompună, făcând o lucrare în plus şi obosind.  Pâinea şi făina sunt bogate în carbohidraţi. Pâinea are chiar 50% carbohidraţi, cartofii, orezul, fasolea boabe conţin 20% carbohidraţi. Totuşi, nu ne putem lipsi de pâine, pentru că ea aduce în organism glucide eşalonate în timp. Zaharurile concentrate aduc brusc glicemie prin şoc. Tocmai de aceea nu ne putem lipsi de pâine şi nici de cartofi, dar ele trebuie consumate cu înţelepciune, deoarece cel mai bine este să luăm glucide din fructe. Este util să mâncăm ceva pâine, dar ea nu trebuie să constituie principala furnizoare de glucide. Copiii nu trebuie îndopaţi cu pâine, pentru că devin copii "pufoşi", cu inteligenţă mică şi rezistenţă imunitară scăzută.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă