x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fibrilatia

13 Sep 2004   •   00:00

Fibrilatia este asemanata de unii cu falfaitul aripilor de fluture, cam asa simt unii bataile mai grabite, dar si mai neregulate ale inimii. Asistent universitar doctor Carmen Gherghinescu, medic primar la Clinica de Cardiologie de la Spitalul universitar Bucuresti, spune ca grava este fibrilatia ventriculara, nu cea atriala.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

Ventriculul este cel care executa contractiile de lucru ale inimii, acelea care pompeaza sangele. In fibrilatia ventriculara contractiile sunt prea dese si inima nu mai pompeaza normal sangele, iar primul care sufera este creierul, se ajunge si la accidente vascular-cerebrale, chiar si la moarte. In fibrilatia ventriculara este absolut indispensabila defibrilarea cu defibrilatorul electric. Fibrilatia ventriculara primara care apare, de exemplu, intr-un infarct are un prognostic mai bun decat fibrilatia ventriculara care se instaleaza pe o inima foarte marita, slaba. Fibrilatia atriala este o tulburare de ritm frecvent intalnita, ea inseamna contractii neregulate ale atriilor, cele doua camere din etajul superior al cordului. Atriile au rolul de rezervoare, in ele se aduna sangele venit din plamani si din restul organismului, si acest sange patrunde apoi in ventricule, cele care-l pompeaza.

In fibrilatia atriala se poate ajunge si la peste 350 de contractii pe minut ale atriilor. O parte din aceste contractii foarte numeroase sunt insa oprite si nu ajung toate la ventricule, altfel ar fi grav. In fibrilatie nu numai ritmul batailor este neregulat, ci si intensitatea pulsului, adica puterea de a pompa sange de la o bataie la alta, asa ca arterele resimt un volum diferit de sange de la o bataie la alta. Fibrilatiile atriale pot fi de ritm rapid sau lent. Fibrilatiile atriale pot fi si de scurta durata (fibrilatii paroxistice), dar si fibrilatii persistente, care dupa luni de zile se cronicizeaza. In fibrilatiile atriale medicii trebuie sa opteze intre defibrilare si mentinerea intr-un ritm convenabil, fara a se recurge la defibrilare. Daca se opteaza pentru mentinerea unui ritm convenabil, fara a recurge la defibrilare, se face toata viata tratament cu medicamente anticoagulante, cu digoxin, cu betablocante etc.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă fibrilatia