x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Gastrita de pe vremea bunicii

Gastrita de pe vremea bunicii

18 Dec 2007   •   00:00

Cu ceva vreme in urmă se declanşase un adevărat vănt al nebuniei, toată lumea se văita că are gastrită. Era suficient să te supere niţel burta, să te chinuiască niscaiva arsuri pe esofag şi, gata, diagnosticul suna: gastrită.

Cu ceva vreme in urmă se declanşase un adevărat vănt al nebuniei, toată lumea se văita că are gastrită. Era suficient să te supere niţel burta, să te chinuiască niscaiva arsuri pe esofag şi, gata, diagnosticul suna: gastrită. Nu numai că il punea o mare parte a medicilor, dar se obişnuiseră şi oamenii să-şi caracterizeze singuri neplăcerile digestive lipindu-le pe "frunte" diagnosticul de gastrită. Termenul era folosit pănă la tocire, aşa cum se vorbea in exces despre aşa-zisele colite. Şi in domeniul colitelor ajunsese populaţia să se priceapă ca la muzica uşoară, ca la fotbal şi la bujiile de Dacii. Ba mai mult, invăţaseră oamenii să facă şi o clasificare: colite de fermentaţie şi colite de putrefacţie. Â Numai că medicina tubului digestiv din zilele noastre a tras linii mai precise la conturul diagnosticului de gastrită ca şi de colită. Aşa se face că mai puţin se aude in dreapta şi in stănga acum de gastrite.

Endoscopia

Rărirea diagnosticului de gastrită s-a petrecut pentru că endoscopia şi examenul la microscop au schimbat optica gastroenterologiei privind gastritele. In prezent, diagnosticul de gastrită se pune numai după ce s-a făcut examen cu endoscopul, ocazie cu care s-a recoltat o porţiune din mucoasa stomacului, care se analizează la microscop in laborator.

Profesor doctor Alexandru Oproiu, intemeietor de şcoală in gastroenterologie, explică gastritele in lumina viziunii moderne.

Gastrita inseamnă inflamaţia mucoasei gastrice, adică un proces inflamator pe mucoasa stomacului. Pacientul inţelege prin gastrite o serie de simptome pe care le resimte. In principal, el acuză dureri in abdomenul superior şi arsuri. Aşa se face că pacientul mută in cazul arsurilor vina de pe umerii refluxului gastro-esofagian in cărca gastritelor.

Tipuri de gastrite

Să vedem ce inţelege gastroenterologia zilelor noastre prin termenul de gastrite. Există mai multe tipuri de gastrite. In primul rănd, gastrita antrală, care este o inflamaţie a mucoasei pe porţiunea orizontală a stomacului, in acele zone unde se află glandele ce secretă hormonul care stimulează producerea de acid clorhidric. Gastrita antrală cel mai adesea e provocată de acea bacterie numită Helicobacter Pylori. Această gastrită apare şi la tineri, şi la vărstnici, la orice vărstă. Ea se manifestă prin dureri discrete in abdomenul superior, prin balonări şi arsuri.

A doua categorie de gastrite sunt gastritele multifocale. In aceste situaţii, inflamarea mucoasei se petrece şi pe porţiunea orizontală şi pe cea verticală a stomacului. Apar mai multe insule de gastrită pe mucoasă. In aceste insule de mucoasă inflamată se instalează un alt tip de mucoasă, nu de tip stomacal, ci de tip intestinal. Cănd mucoasa stomacului s-a transformat in mucoasă de tip intestine, apare riscul de cancer gastric.

Virusurile, alcoolul

Şi virusurile pot provoca gastrite. De exemplu, virusurile de tip herpes sunt vinovate şi ele de unele gastrite. Să nu se uite că şi alcoolul duce la gastrite acute. Un fenomen interesant se petrece la pacienţii cărora li s-a indepărtat vezica biliară. După scoaterea vezicii biliare, uneori duodenul (partea de inceput a intestinului subţire) incepe să aibă mişcări inverse, astfel că secreţiile biliare pornesc pe contrasens şi se intorc in stomac. Cănd in mod anormal secreţiile de bilă ajung in stomac, ele au un efect de detergent şi irită mucoasa stomacului.

Tratament

Ce tratamente se aplică in cazul gastritelor? Dacă gastrita e provocată de Helicobacter, tratamentul trebuie să indepărteze această bacterie. Helicobacter este atacată cu acele două antibiotice şi cu omeprazol de diminuare a secreţiei de acid clorhidric. Acest tratament se aplică la gastrita antrală. In cazul gastritelor atrofice multifocale, dacă este prezent Helicobacter Pylori, tratamentul vizează distrugerea acestei bacterii. In gastritele atrofice ale porţiunii verticale din stomac, pacientul este monitorizat, el trebuie să evite alimentele foarte iritante, cu multe condimente şi prea sărate şi trebuie să urmeze un tratament cu vitamina B12. La gastritele cu reflux de bilă nu se dau medicamente impotriva secreţiei de acid clorhidric de tipul omeprazol. Suferinzii sunt trataţi cu motilium şi domperidon, pentru a le restabili mişcarea normală a duodenului, impiedicăndu-se urcarea secreţiilor biliare in stomac. Se mai recomandă medicamente de blocare a sucurilor biliare. In cazul gastritei provocate de alcool, prima măsură este impuţinarea alcoolului sau chiar abţinerea de la băutură.

GASTRITA ATROFICĂ DIFUZĂ. A treia formă de gastrită este gastrita atrofică difuză a porţiunii verticale a stomacului. In aceste zone ale stomacului dispare acea mucoasă a stomacului specializată in secreţia de acid clorhidric. Ca urmare, cei care suferă de gastrită atrofică difuză au lipsă de acid clorhidric in stomac. Nu sunt inregistrate atăt de des durerile abdominale, ci in acest tip de gastrită apar tulburări de metabolism. Din cauza sărăciei de acid clorhidric in stomac se perturbă prelucrarea proteinelor.

TULBURĂRI DE METABOLISM. Din categoria tulburărilor in această gastrită se incadrează şi tulburările de metabolism in absorbţia fierului, calciului şi vitaminei B12. Această gastrită atrofică difuză duce la aşa-numita anemie pernicioasă. Care este cauza apariţiei gastritei atrofice difuze? Apar autoanticorpi care distrug celulele ce secretă acid clorhidric prezente in propriul stomac. Ca urmare, se inregistrează leziuni inflamatorii şi se inlocuieşte mucoasa gastrică cu mucoasă de tip intestin. Astfel că şi in acest tip de gastrită apare riscul de cancer gastric.

×