x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Gips pentru bebelusi

Gips pentru bebelusi

de Florin Condurateanu    |    15 Feb 2006   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
Profesorul Mihai Jianu, seful clinicii de ortopedie si chirurgia coloanei de la Spitalul de Pediatrie "G. Alexandrescu", spune ca exista o serie intreaga de situatii nedorite din sfera oaselor si articulatiilor care ii lezeaza pe nou-nascut si pe copilul mic.
Exista o asa-zisa pareza de plex brahial. In cazul unor nasteri grele sunt lezati nervii de la subsuoara, asa ca se observa cum copilul sta cu mana lipita de corp. Circa 80% dintre cazuri se rezolva de la sine, dar in 20% dintre cazuri trebuie sa intervina si kinetoterapia, mai tarziu impunandu-se si o interventie chirurgicala pentru rotirea mainii. Mai apar si fracturi obstetricale. In timpul unor manevre la nastere, cel mai des se rupe clavicula, dar si femurul sau humerusul. Fracturile se consolideaza repede, caci in oasele copilului mic exista mult tesut conjunctiv. Mai exista si o malpozitie. Dupa nastere, copilul sta cu picioarele stranse. In mintea lui, el rememoreaza pozitia fetusului din uter. Nu se pune gips, si malpozitia se vindeca spontan. O alta malpozitie este asa-numitul talus valbus. Copilul mic sta cu laba piciorusului data mult pe spate. Se pune gips doua-trei zile si apoi mama are un rol important prin masajul facut piciorusului.

O alta malformatie la copilul mic se numeste varus echin, care inseamna ca micutul calca pe marginea externa a talpii, spre degetul mic. El calca si pe varfuri, asa ca laba piciorusului este adusa spre interior. Aceasta malformatie se constituie ca o mare urgenta. Prin montare de gips in reprize succesive se aduce piciorusul micutului in pozitia corecta. Daca se pune gipsul imediat, cand sugarul este externat din maternitate, aceasta malformatie varus echin se vindeca in sase-opt luni. Daca insa micutul este adus in spital la varsta de 2-3 ani, cand oasele sunt tari, chirurgul trebuie sa taie oasele pentru a le rearanja.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă