x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Hiperaciditatea, boala românilor

Hiperaciditatea, boala românilor

de Georgeta Licsandru    |    10 Sep 2008   •   00:00
Hiperaciditatea, boala românilor

Biologul Lidia Iurcu, patronul Magazinului Naturist Lida Natural din Constanţa, este convinsă că medicina naturistă şi cea alopată pot face minuni în cazul bolilor grave.

Biologul Lidia Iurcu, patronul Magazinului Naturist Lida Natural din Constanţa, este convinsă că medicina naturistă şi cea alopată pot face minuni în cazul bolilor grave.

Specialistul spune că doar 5% dintre plantele acestei planete sînt valorificate sub formă de produse naturale tămăduitoare.

 

  • Jurnalul Naţional: Sînt plantele şansa noastră de a ţine bolile sub control?

Lidia Iurcu: Categoric, medicina naturistă poate fi numită medicina viitorului. În Germania şi SUA, de exemplu, 70% din populaţie apelază la medicina naturistă. Nu trebuie să excludem medicina alopată, care are rolul ei în multiple afecţiuni. Dacă omul a ajuns la cuţit nu mai ai ce face. De preferat însă este să nu se ajungă acolo şi la primele simptome ale unei boli să începem cu un tratament natural. Nu există afecţiune care să nu poată beneficia de un astfel de tratament. Sînt persoane care ne-au spus că au luat din proprie iniţiativă suplimente nutritive, de tipul spirulinei, şi acum au o bătrîneţe fără dureri. Pe planetă sînt aproximativ 600.000 de plante, dintre care doar 5% sînt valorificate, restul reprezentînd un potenţial terapeutic fantastic pentru oameni, încă nu a fost studiat.

 

Fără efecte secundare

  • Produsele naturale au efecte secundare?

Există o vorbă: “În natură nu este nimic otrăvitor, contează doar doza”. Produsele naturale nu au efecte secundare. Dacă sînt respectate instrucţiunile care însoţesc suplimentele respective nu se întîmplă nimic. Vorbim aici bineînţeles despre afecţiuni mai uşoare. Noi avem aici un medic care acordă consultanţii gratuite. În cazul bolilor grave, indicăm pacienţilor la ce medic să meargă şi alimentaţia potrivită. M-a surprins că foarte mulţi medici alopaţi refuză pacientul dacă acesta spune că ar dori să facă şi un tratament naturist. Totuşi, noi colaborăm cu medici de familie, cu oftalmologi, ginecologi, homeopaţi. Aceştia trimit la noi pacienţii cu prescripţie medicală. Pe baza analizelor şi a diagnosticului,  medicul nostru le alcătuieşte o schemă de tratament.

 

Cerere şi ofertă

  • Care sînt cele mai căutate produse? Dar cele mai frecvente probleme de sănătate?

Spirulina este unul dintre cele mai solicitate produse. O recomandăm înainte de masă, în momentul în care persoana nu vrea să se îngraşe. Spirulina atenuează pofta de mîncare, fiind foarte nutritivă. În cazul persoanelor care vor să se îngraşe, spirulina este recomandată după masă. Gingko biloba şi ginsengul merg foarte bine. Acestea ajută circulaţia la nivelul creierului, mîinilor, picioarelor.

În acest moment, avem un produs din Ungaria care merge foarte bine în cancere, în paralizii, în Alzheimer. Deja avem primele semnale după administrarea acestui produs: oameni paralizaţi care au început să îşi mişte mîinile şi picioarele, un bărbat bolnav de Alzheimer care nu-şi mai recunoştea soţia a început să o strige pe nume. Este un produs pe bază de plante cu conţinut ridicat de izoflavonoide, cum sînt coacăzul negru, măceşul, afinele, cojile de cireşe negre, strugurii negri, extractul din frunze de mesteacăn, concentratul din frunze de struguri negri, florile de soc. Toate acestea au putere antioxidantă mare.

Recomandăm suplimente nutritive în afecţiuni mai uşoare: răceli, avitaminoze, stări de oboseală, dureri de stomac. Foarte multe persoane vin la noi cu hiperaciditate, provocată de dieta dezechilibrată. Hiperaciditatea este foarte răspîndită, deoarece românii s-au obişnuit cu o dietă bogată în proteine animale. În aceste cazuri, recomandăm consumul de legume, fructe.

 

Factori de risc

  • În afară de alimentaţia dezechilibrată, ce factori sporesc riscul bolilor de inimă, diabetului, bolilor neurodegenerative?

Organismul este agresat constant de noxele eliberate în atmosferă, de gazele de eşapament, de îngrăşămintele chimice, de fumat. Pe lîngă alimentaţia plină de chimicale, ultrarafinată, toate acestea ne intoxică. Toxinele se acumulează în organism şi în final duc la tumori, benigne sau, în majoritatea cazurilor, maligne. Am învăţat pe foarte multă lume din Constanţa cum să mănînce. Foarte mulţi vin şi cumpără cereale de aici. Chiar un distribuitor ne-a spus: “Aduceţi cereale mai multe decît la un supermarket!”. O porţie de cereale cu lapte de soia este o masă sănătoasă. Dimineaţa avem nevoie de energie, pe care o obţinem mîncînd cereale. Dacă omul mănîncă mezeluri la micul dejun, organismul iroseşte energia pentru a prelucra acest aliment. Carnea mîncată de dimineaţă ne consumă energia. Se spune că un om sănătos ar trebui să consume 70% alimente netratate termic. Deoarece acestea conţin enzime şi vitamine care susţin imunitatea organismului. Persoanele care nu pot să treacă dintr-o dată la un regim vegetarian pot să facă acest lucru treptat.

 

Răspunsul la tratament

  • Care este reacţia pacienţilor atunci cînd le recomandaţi un tratament exclusiv pe bază de plante?

Unele persoane se tem că n-ar fi bun tratamentul. În primele zile de tratament apar unele simptome neplăcute: scaun modificat, transpiraţie excesivă, stări de vomă. Dar nu trebuie să ne speriem. Acestea sînt semne că din organismul nostru sînt eliminate toxinele. Le explicăm pacienţilor că aceste simptome sînt trecătoare, că trebuie să aibă puţină răbdare pînă la atenuarea simptomelor. Avem pacienţi care au venit şi au zis: “M-am vindecat fără medic, mi-aţi dat produsul acesta şi m-a ajutat foarte mult”. Nu mă refer aici la afecţiunile grave, în bolile grave nu poţi să dai un supliment nutritiv. În bolile grave însă tratamentul naturist poate să însoţească foarte bine un tratament alopat. În cancer, citostaticele sau radioterapia au efecte secundare cumplite. Cine merge paralel cu tratamente naturale nu mai resimte efectele secundare, părul nu mai cade după citostatice, nu mai apar stările de vomă.

 

Copiii

“Avem reţineri să recomandăm copiilor produse naturale. Ei trebuie să aibă tot timpul recomandarea medicului”, ne spune biologul Lidia Iurcu. În cazul copiilor, cel mai bine merg produsele pe bază de echinacea pentru stimularea imunităţii şi prevenirea răcelilor şi gripei. “Pe lîngă echinacea le mai dăm siropurile presate la rece din coacăz negru, zmeură, măceşe. Şi acestea cresc imunitatea”, arată specialistul.

 

Atenţie!

“Civilizaţia, pe lîngă părţile ei pozitive, a adus multe efecte negative: sedentarismul, alimentele naturale au fost transformate în alimente rafinate, în care principiile vitale au fost eliminate prin tratare termică, consecinţa fiind boli cronice grave”
Lidia Iurcu,Biolog

 

Coacăz Negru

“Coacăzul negru este  înlocuitorul natural al cortizonului, un puternic antiinflamator, cu foarte multe efecte secundare, printre care osteoporoza. În cazurile de alergii sau inflamaţii foarte puternice, coacăzul negru nu mai poate înlocui cortizonul de sinteză”

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă tratament sînt