x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Iasomia şi cancerul

Iasomia şi cancerul

de Steluta Indrei    |    31 Aug 2008   •   00:00
Iasomia şi cancerul

ÎN CURÎND  ●  Un nou medicament oncologic
O substanţă extrasă din flori de iasomie s-a dovedit eficientă împotriva cancerului. Extractul va intra în compoziţia unui nou medicament oncologic, informează publicaţia de specialitate Oncogene



ÎN CURÎND  ●  Un nou medicament oncologic
O substanţă extrasă din flori de iasomie s-a dovedit eficientă împotriva cancerului. Extractul va intra în compoziţia unui nou medicament oncologic, informează publicaţia de specialitate Oncogene.

Profesorul Eliezer Flescher şi colegii săi de la Universitatea din Tel Aviv au pus la punct un tratament anticancer pe bază de Jasmonat, un extract din flori de iasomie (Jasminum officinale).

STUDII. Profesorul Flescher a început să studieze substanţele aflate în compoziţia iasomiei în urmă cu 10 ani. "Am pornit de la ideea că acidul acetilsalicilic (aspirina), care a fost obţinut dintr-un hormon descoperit în compoziţia scoarţei de salcie, contribuie la prevenirea unor forme de cancer. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva mai sînt şi alţi hormoni din plante care au proprietăţi anticancer. Am studiat mai multe extracte din plante, dar cel de iasomie a avut cele mai relevante efecte împotriva cancerului. Astfel am creat extractul numit Jasmonat", povesteşte prof. Eliezer Flescher.

Atît unele forme de cancer al sîngelui, cît şi tumorile solide au răspuns bine la tratamentul cu Jasmonat, cunoscut şi ca Metil Jasmonat. Profesorul Flescher speră ca medicamentul din extract de iasomie să poată fi comercializat în Statele Unite peste 4 ani.

REACŢII. Oamenii de ştiinţă au primit cu optimism rezultatele cercetărilor profesorului Eliezer Flescher. Articolele sale publicate în revista Oncogene sînt însoţite de comentarii pozitive. "Cercetările profesorului Flescher sînt promiţătoare. Metil Jasmonat s-a dovedit o substanţă eficientă împotriva cancerului, ceea ce conduce la dezvoltarea unei noi clase de medicamente oncologice", arată unul dintre comentarii. "În prezent, Jasmonat este utilizat deja în industria cosmetică", precizează prof. Flescher.

Ceai

Cei care au descoperit pentru prima dată proprietăţile iasomiei au fost chinezii. Ei recomandau ceaiul de iasomie pentru îmbunătăţirea circulaţiei sîngelui şi buna funcţionare a inimii. Avînd o aromă delicată şi suavă, ceaiul de iasomie este recunoscut pentru efectele de calmare şi relaxare. Acest ceai este foarte bun şi pentru alungarea durerilor de cap. Ceaiul se prepară din două linguriţe de plantă la o cană cu apă fiartă la 100 de grade Celsius. Ceaiul de iasomie nu se bea pe stomacul gol, pentru că stimulează aciditatea gastrică.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă flescher iasomie