x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Implantul sau puntea rezolvă dintele lipsă.

Implantul sau puntea rezolvă dintele lipsă.

de Dr Raul Paraschivescu    |    30 Mai 2011   •   21:00
Implantul sau puntea rezolvă dintele lipsă.

Primii dinti care apartin dentitiei definitive apar in cavitatea orala in jurul varstei de sase ani. Primul molar (masea) definitiv joaca, de regula, un rol foarte important in mentinerea unei masticatii normale si este de obicei primul dinte pe care adultul il pierde. Motivele pierderii acestuia sunt numeroase. Aparand in cavitatea orala la o varsta frageda, copilul nu constientizeaza importanta pastrarii unei igiene orale adecvate si atunci maseluta respectiva este prima afectata de leziuni carioase.

Foarte frecvent, pacientii adulti ajung sa aiba aceste masele devitalizate (fara nerv) imbracate cu diferite tipuri de coroane din cauza distructiilor suferite in urma cariilor profunde. Studiile in domeniu arata ca, de obicei, durata medie de existenta a coroanelor dentare este de aproximativ 10,3 ani. Coroanele se pierd sau in urma esecurilor tratamentelor endodontice (indepartarea nervului), caz in care, pentru remedierea problemelor, este de obicei necesara indepartarea coroanei, sau ca urmare a fracturarii materialului din care sunt confectionate fie din cauza desce­men­tarii (dezlipirii) de pe dintele pe care il imbraca. O alta cauza este fracturarea dintelui care este imbracat de coroana. In toate aceste situatii, cand coroana este compromisa, daca starea dintelui ramas nu permite refacerea tratamentului si a coroanei, medicul stomatolog va recomanda extractia dentara.

Dupa extractie, va trebui sa ne adresam cat mai repede medicului sto­matolog pentru a inlocui intr-un fel sau altul dintele pierdut. In urma extractiei sunt afectate serios fizionomia, mas­ticatia, mirosul respiratiei (pentru ca in acel spatiu ramas in urma extractiei vor stagna mereu resturi alimentare care vor intra in putrefactie), vorbitul si toti ceilalti dinti din cavitatea orala pentru ca dintii ramasi incep sa migreze, adica sa se deplaseze. Desi aparent banala, o simpla extractie poate duce la probleme foarte mari de sanatate orala.

Puntea dentara
In cazul pierderii unui dinte avem la indemana mai multe solutii, printre care puntea dentara. Aceasta consta in realizarea unei lucrari asemanatoare unui pod care se sprijina pe dintii vecini extractiei. Avantajul acestei solutii este faptul ca se poate realiza de catre orice medic stomatolog care are o experienta minima. Asta nu inseamna ca nu exista diferente majore intre puntile dentare in functie de clinica in care au fost rea­lizate, medicul care a pregatit dintii de sub lucrare si materialele din care au fost confectionate.

Dezavantajul major al acestei solutii este ca pentru obtinerea puntii este necesara slefuirea si imbracarea dintilor de langa extractie. De cele mai multe ori, aceasta procedura este insotita si de indepartarea nervului celor doi dinti pe care se sprijina puntea. De aceea, aceas­ta solutie este indicata pacientilor mai ales atunci cand dintii de langa extrac­tie sunt destul de afectati de procese ca­rioase mari, care oricum ar duce la im­bracare, folosindu-se coroane den­ta­re. Un alt dezavantaj este acela ca pe­ria­­­jul dentar nu este suficient pentru igi­eni­zarea puntilor dentare, deorece sub a­cestea raman de obicei resturi alimentare ce pot fi indepartate doar cu dusul bucal sau super floss (o ata denta­ra speciala destinata igienizarii lucrarilor).

Implantul dentar
Dupa ce ani de-a randul pacientii au fost sfatuiti de catre stomatologi sa-si imbrace dintii adiacenti extractiei, deoarece cea mai buna solutie in cazul lipsei unui dinte era puntea dentara, in ultimii ani si la noi au devenit tot mai populare implanturile dentare. Cea mai buna solutie in cazul lipsei unui dinte sunt implanturile dentare. Acestea sunt folosite in tarile dezvoltate de peste treizeci de ani si astfel utilizarea acestora nu mai ridica nici un semn de intrebare in randul medicilor implantologi.

Acestea nu sunt altceva decat niste suruburi din titan sau zirconiu care sunt inserate in cadrul unei interventii chirurgicale complexe dar, totusi, foarte simpla pentru pacient atunci cand cel care efectueaza procedura este un medic implantolog experimentat.

Implantul este inserat in locul radacinii dentare care a fost extrasa. De regula, interventia chirurgicala pentru inserarea unui implant dureaza 30 de minute si, datorita anesteziei locale, pacientul nu sufera nici o durere in timpul interventiei. Desi foarte multi pacienti se tem de implanturi, frica acestora nu este justificata. Procedura de insertie a implantului dentar este mult mai putin traumatica decat extractia unui dinte. Dupa interventie, pacientului i se administreaza antibiotice si antialgice si astfel nu apare nici o durere.

In comparatie cu puntile dentare, in afara de faptul ca pentru realizarea acestora era necesara imbracarea a doi dinti sanatosi care de foarte multe ori nu aveau nici o carie, tratamentul in sine de pregatire a dintilor care urmau a fi imbracati dura mult mai mult decat timpul necesar insertiei unui implant. De implantul dentar este fixata o piesa numita bont dentar. Acesta din urma este imbracat cu o coroana fizionomica din portelan sau zirconiu si, astfel, dintele de pe implant va arata identic cu cel pe care l-am pierdut. Insertia implantului este indicat sa fie realizata cat mai curand dupa extractie, de foarte multe ori medicul recomandand ca procedura sa fie realizata in aceeasi sedinta cu extractia, deoarece imediat dupa extractie osul in care a fost implantata radacina fostului dinte incepe sa se resoarba, dintii vecini incep sa se deplaseze.

RECOMANDARI. Uneori, in cazul pa­cien­tilor care vor sa isi rezolve problemele dentare la multi ani dupa pierderea dintilor, se poate ca medicul stomatolog sa le recomande mai intai purtarea unor aparate dentare pentru indreptarea dintilor care au migrat, sau operatii chirurgicale care cresc volumul de os (aditii de os, sinus lifting) si abia apoi este introdus implantul dentar. De aceea, este bine sa intrebam medicul stomatolog despre optiunile inlocuirii dintelui pierdut cat mai curand dupa extractie sau chiar inainte de aceasta. In urma recomandarii medicului dumneavoastra stomatolog generalist, va puteti adresa unui medic stomatolog specializat in implantologie.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei