x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Infertilitatea masculină: „vinovaţii” şi soluţiile

Infertilitatea masculină: „vinovaţii” şi soluţiile

de Magda Bucur    |    19 Mai 2015   •   16:28
Infertilitatea masculină: „vinovaţii” şi soluţiile

Infertilitatea e adesea o problemă asociată cu femeile, însă studiile specialiştilor arată că în jumătate din cuplurile care nu pot avea copii, bărbatul este cel afectat de infertilitate. Problema este mai greu de acceptat pentru un bărbat, pentru că de multe ori este asociată, eronat, cu impotenţa. Totuşi, cei mai mulţi bărbaţi afectaţi de infertilitate nu au neapărat şi probleme cu viaţa sexuală.

„Am crezut multă vreme că soţia mea şi cu mine nu putem avea copii, din cauza ei. Până când toate testele ei au ieşit bine şi am început să-mi pun întrebări”, spune Daniel C, de 39 de ani, din Bucureşti.

România este pe locul 3 în topul ţărilor cu cele mai puţine naşteri, 10 la 1.000 de locuitori. Procentul de inferti¬litate în rândul cuplurilor este, la noi, între 20-22%. Iar el creşte cu vârsta: până la 26 de ani, infertilitatea afectează cel mult 8% din cupluri, între 26 şi 34 - spre14%, peste 35 de ani - 18%.

Printre cauze - stresul, alcoolul consumul de droguri și fumatul
Diagnosticul se pune, de obicei, cu ajutorul unei spermograme - o investigaţie care analizează calitatea lichidului seminal. „De vină” sunt tot felul de factori, de la dezechilibre hormonale, până la un stil de viaţă nesănătos. Una dintre cele mai întâlnite cauze este varicocelul, reprezentat de vasele dilatate de pe scrot, care pot duce la reducerea numărului şi calităţii spermatozoizilor. Alte cauze pot fi infecţii cu transmitere sexuală, antecedente de oreion, tumori testiculare sau tratamentul cu anumite medicamente pe bază de testosteron sau steroizi. De asemenea, factorii de mediu, cum ar fi chimicalele industriale, expunerea la metalele grele, radiaţiile, precum şi consumul de droguri, fumatul, alcoolul, stresul, masa corporală influențează fertilitatea masculină.

„De cele mai multe ori, infertilitatea masculină nu prezintă semne sau simptome evidente, cu excepţia inabilităţii de a concepe un copil” – spune dr. Daniel Damian, medic primar urologie cu spe-cializare în andrologie, infertilitate, în cadrul Gynera Fertility Center.

În 15% din cazuri, medicamentele pot rezolva problema.
Mai mult de 50% dintre cazurile diagnosticate cu infertilitate masculină pot fi corectate prin:
- Chirurgie – pentru repararea vaselor dilatate de la nivelul scrotului (varicocel).
- Medicamente – acestea pot ameliora ejacularea retrogradă.
- Reproducerea asistată – în funcţie de afecţiunea ce determină infertilitatea, realizarea fecundării se face prin metode complexe de labo¬rator (inseminarea artificială, fertilizarea in vitro sau injectarea intracitoplasmică a spermatozoizilor).

 

×
Subiecte în articol: infertilitate