x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

28 Feb 2007   •   00:00
FUMAT. Fumatorii care iau pastile pentru a scapa de dependenta de tutun ar trebui sa incerce tratamentul mai mult timp pentru a reusi, chiar daca medicamentele nu isi fac efectul de la inceput. Conform cercetatorilor de la Universitatea de Sanatate si Stiinta din Oregon (SUA), uneori poate dura cateva saptamani, chiar luni, pentru ca fumatorii sa scape complet de dependenta de tigari.

CANCER. O echipa de cercetatori din SUA a dezvoltat un test medical bazat pe analizarea aerului expirat pentru depistarea cancerului de plamani. Este vorba despre un senzor de dimensiunea unei monede, ce indica insa, cu ajutorul unor culori, modificarile chimice ale aerului expirat. Aerul expirat de bolnavi are o compozitie chimica modificata, pentru ca celulele canceroase din plamani emana niste compusi organici volatili specifici. In urma testelor, la care au participat 122 de persoane, atat sanatoase, cat si cu diferite tipuri de cancer la plamani, au fost depistate 75% dintre persoanele bolnave, inclusiv dintre cele care aveau tumori incipiente.

SOIA. Boabele de soia neagra ar putea fi folosite in dietele contra obezitatii. O dieta bogata in soia poate contribui la scaderea nivelului de colesterol si poate preveni instalarea diabetului. Proteinele din soia au capacitatea de a incetini metabolismul ficatului, reducand productia de acizi grasi si colesterol. Reducerea cantitatii de grasime din organism previne instalarea diabetului. Soia este cunoscuta si pentru capacitatea de a preveni afectiunile cardiace si unele forme de cancer.

ALCOOL. Asocierea dintre instalarea impotentei si consumul excesiv de alcool in cadrul campaniilor impotriva alcoolismului este mai eficace decat orice avertisment, indica un studiu realizat in Australia. Totusi, centrul national pentru studii asupra consumului de alcool si droguri din Australia a aratat ca filmuletele animate despre pericolele consumului de alcool au determinat modificari de comportament doar in randul fetelor. "Consumul de alcool este atat de mult asociat cu diferite forme de eroism in randul barbatilor, incat orice le spui nu are impact", a afirmat Laura Vogl, coordonator al acestui studiu.

MEDICAMENTE. Comisia europeana va elabora o noua lege privind controlul securitatii medicamentelor, a anuntat comisarul Gunter Verheugen. In prezent, orice medicament, pentru a fi autorizat, trebuie supus unor studii care sa arate siguranta si eficienta acestuia. Insa efectele unor medicamente sunt cunoscute in totalitate dupa comercializare. Executivul european si-a propus sa modifice legea privind autorizarea medicamentelor, astfel incat studiile sa puna in evidenta toate beneficiile si riscurile acestora inainte de a fi disponibile in farmacii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă