x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei UPDATE - Interzise la alţii, acceptate la noi! MEDICAMENTE care ne pot ucide

UPDATE - Interzise la alţii, acceptate la noi! MEDICAMENTE care ne pot ucide

15 Sep 2016   •   14:03
UPDATE - Interzise la alţii, acceptate la noi! MEDICAMENTE care ne pot ucide

DREPT LA REPLICĂ. Precizări Sanofi România:

Substanţa activă metamizol este autorizată în peste 30 de ţări din Europa (din cele 42 de țări¹-²), fiind recomandată de medici pentru tratamentul durerilor acute severe postlezionale sau postoperatorii, colici, dureri de cauză tumorală, alte dureri severe acute sau cronice.

În marea majoritate a statelor membre UE, medicamentele conţinând metamizol sunt eliberate pe bază de prescripţie medicală: Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Ungaria ş.a. (consultați harta atașată). România s-a aliniat la practica statelor membre UE începând din anul 2011, chiar la solicitarea companiei Sanofi adresată în 2010 Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Conform Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, în România nu există date oficiale cu privire la siguranţa în utilizare a metamizolului. Nu au fost raportate niciodată cazuri de agranulocitoză în ţara noastră.  Medicamentul este bine tolerat dacă se urmează indicaţiile din prospect.  Subliniem că orice medicament poate avea efecte adverse, de aceea trebuie urmată cu stricteţe recomandarea medicului și trebuie citit prospectul înainte de administrare.

În Rezumatul Caracteristicilor Produsului  al  medicamentului Algocalmin® este specificat foarte clar că agranulocitoza³ este o reacţie adversă posibilă, dar foarte rară. Cu toate acestea, diferențele geografice în riscul apariției ei pot fi parțial explicate prin diferențele determinate de [...]cofactori locali genetici și/sau geografici⁴.

Brandul Algocalmin® are o tradiţie de peste jumătate de secol pe piaţa locală, fiind votat de români timp de 10 ani consecutivi (2006-2015) drept cel mai de încredere analgezic în cadrul studiului Trusted Brands⁵.


Note:
1. European Medicines Agency – National competent authorities (human): www.ema.europa.eu/ema/index.jsp?curl=pages/medicines/general/general_content_000155
2. jsp (accesat iulie 2016); Tarius Regulatory Intelligence: www.tarius.com/list-of-authority-websites/ (accesat iulie 2016)
3. RCP Algocalmin disponibil pe - http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_1732_24.06.09.pdf?s_den_com=algocalmin&s_dci=&s_firm_tar_d=&s_forma_farm=&s_cod_atc=&s_cim=&anmPageSize=&ID=1022
4. Ibanez L. et al.: Agranulocytosis associated with dipyrone (metamizol). Eur J Clin Pharmacol (2005) 60: 821–829.
5. Realizat concomitent în mai multe ţări europene, prin corespondenţă, studiul Trusted Brand identifică şi premiază anual mărcile care au reuşit să câştige încrederea consumatorilor la nivel european şi naţional.  

CLICK PE POZĂ, PENTRU FOTO MARE

 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Pe piata farmaceutica europeana exista medicamente care provoaca mai multe reactii adverse decat sa vindece. Din acest motiv au fost interzise deja in majoritatea tarilor din Uniunea Europeana.

Însă, nu este si cazul Romaniei, unde oficialii din Sanatate au ajuns la concluzia ca nu este cazul sa ia asemenea masuri "drastice". Au decis doar ca respectivele pilule sa nu mai fie eliberate decat cu prescriptie medicala, scrie bzi.ro.

Este vorba despre Piafen, Algocalmin sau Novocalmin, medicamente care contin metamizol, o substanta care folosita in exces, poate duce chiar la deces.

Astfel, din 2011, in tara noastra calmantele pe baza de metamizol nu se mai elibereaza decat pe baza de prescriptie medicala.

×