x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ipoteză: virusul aduce diabetul zaharat tip 1

Ipoteză: virusul aduce diabetul zaharat tip 1

de Magda Marincovici    |    22 Feb 2011   •   20:23
Ipoteză: virusul aduce diabetul zaharat tip 1
Sursa foto: /Thinkstock
153248-thinkstock99404852.jpgUnele enterovirusuri ar putea fi cauza diabetului tip 1 la copii, potrivit unui studiu australian publicat în British Medical Journal. Legătura dintre aceste virusuri şi diabet încă nu a fost complet demonstrată şi pentru unii specialişti pare şi foarte dificil de demonstrat. Totuşi, cercetările deja sunt foarte aproape de a defini cu precizie natura virusului suspect de a fi responsabil de dezvoltarea acestei boli şi de a stabili un plan de prevenţie în cadrul căruia un loc important l-ar ocupa un vaccin special.

Diabetul tip 1 se instalează cel mai frecvent în copilărie. Pancreasul nu mai asigură secreţia de insulină şi organismul nu mai poate ţine sub con­trol nivelul zahărului prezent în sân­ge. Fără o explicaţie clară, la ora ac­tuală, în toate colţurile lumii are loc o explozie a diabetului tip 1 la co­pii. Chiar dacă s-a dovedit că facto­rul genetic joacă un rol important în apariţia bolii, totuşi acest argument nu este suficient pentru a explica re­crudescenţa îngrijorătoare a diabetului tip 1.

Cercetătorii din cadrul Universităţii Institutului de Endocrinologie şi Diabet din Sydney au analizat 26 de studii efectuate pe un total de 4.448 de pacienţi, tocmai pentru a stabili dacă este o legătură între enterovirus şi diabetul tip 1. Trebuie precizat că un enterovirus este în vizorul cercetătorilor încă din anii ’60, fiind suspectat că ar fi cauza dez­vol­tării acestei boli. Însă, deocamdată, nici un studiu nu a putut aduce dovezi în acest sens. Doctorul Jo­hathan Devy, consultat la Centrul de diabet şi endocrinologie din Oxford, susţine că studiul efectuat în Australia pune în evidenţă legătura pu­ternică dintre infecţia prin ente­rovirusuri şi diabetul tip 1: copiii diagnosticaţi cu diabet aveau o încăr­cătură virală de zece ori mai mare comparativ cu cea existentă la co­piii sănătoşi. O altă ipoteză: sunt predispoziţii genetice care explică apariţia ambelor patologii: infecţia cu enterovirusuri şi diabetul.

Profesor doctor Constantin Io­nescu-Târgovişte din cadrul Institutului de Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N.C. Paulescu", spune că, periodic, revine în actuali­tate ipoteza legăturii dintre en­tero­vi­rus şi diabet tip 2. "Studiul efectuat în Australia se adaugă celor 500-600 de alte studii care au încercat să aducă do­vezi că virusul ar fi factorul de­clan­şator. Dar deocamdată nu s-a fă­cut proba clară a acestei relaţii. Până acum s-au izolat gene care atribuie omului o sensibilitate la diabet, inclusiv Institutul "Paulescu" fiind citat pe plan internaţional într-un număr impresionant de studii". În ultima vreme, virusurile sunt din ce în ce mai frecvent asociate cu obezitatea, cu diabetul tip 1 şi cu unele tipuri de cancer. Bazându-se pe o bogată ex­perienţă, profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte nu respinge nimic din ceea ce face parte din biologia omului. Principalele cauze ale diabe­tului tip 1 sunt distrugerea autoimună a celulelor pancreatice secretoare de insulină, predispoziţia genetică şi în ultimii ani se ia în calcul şi implicarea unor germeni.

×
Subiecte în articol: diabet