x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Israelul a anunţat primul deces provocat de gripa A H1N1

Israelul a anunţat primul deces provocat de gripa A H1N1

27 Iul 2009   •   00:00

Israelul a anunţat luni primul deces provocat de gripa A H1N1, în cazul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, relatează AFP, citând Ministerul israelian al Sănătăţii.



Bărbatul fusese internat vineri într-un spital din staţiunea balneară Eilat, din sudul Israelului, şi a murit la sfârşitul săptămânii trecute.

Autopsia efectuată luni a indicat că bărbatul suferea de gripă A H1N1, care a provocat complicaţii.

Familia pacientului a denunţat atitudinea spitalului Yoseftal din Eilat, unde victima se prezentase de mai multe ori, fără a fi consultată de medici, a afirmat postul de radio militar israelian. Conducerea spitalului a precizat că incidentul va fi anchetat de o comisie independentă.

Conform ultimelor statistici prezentate de Ministerul Sănătăţii, în Israel au fost înregistrate 890 de cazuri de gripă nouă, iar autorităţile apreciază că un sfert din populaţia totală ar putea fi afectată de virus.

Israelul a impus controale stricte la aeroporturi şi graniţele terestre, vizând în principal persoanele care se întorc din Mexic.
Mediafax

×