x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Licitaţie pentru autospeciale

Licitaţie pentru autospeciale

de Magda Colgiu    |    27 Sep 2010   •   00:00

Ministerul Sănătăţii va începe săptămâna viitoare procedura de licitaţie pentru încheierea unui contract-cadru, pe 4 ani, prin care vor fi achiziţionate un număr de 700 până la 1.200 de autospeciale, de diferite tipuri. Autovehiculele vor fi repartizate atât serviciilor de ambulanţă, cât şi unităţilor SMURD de la nivelul întregii ţări şi vor înlocui maşinile cu înalt grad de uzură.
Mai mult, se va dezvolta şi baza aeriană medicală prin achiziţionarea unor elicoptere echipate corespunzător pentru transport medical, informează Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat. Ieri, s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea SMURD, ocazie cu care minsitrul Cseke Attila s-a deplasat la Târgu-Mureş.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă