x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Madam gastrita!

de Florin Condurateanu    |    11 Noi 2009   •   00:00

Gastrita este o vorbă prea des rostită de oameni. Cum este un mic disconfort la stomac, încep să se văicărească oamenii: "Aoleu, ce gastrită am, trebuie să mă tratez, să-mi cenzurez mâncarea, o mulţime de necazuri!".



În realitate, gastrita este invocată mai mult decât îşi face simţită prezenţa şi de multe ori diagnosticul de gastrită este exagerat. Există unele deficienţe, sărăcii de enzime cu care se luptă unii oameni care, de exemplu, nu suportă laptele, lipsindu-le enzima lactaza. Cea mai frecventă gastrită este provocată de acel germene, acea bacterie numită helicobacter. Acest microb care provoacă şi ulcer e adaptat la mediul acid din stomac. Reamintim că acidul este prima barieră ce luptă cu germenii agresori ce intră în organism pe cale bucală.

Care sunt alimentele care accentuează gastrita şi de care un suferind de gastrită trebuie să se ferească? Este necesar să se reamintească cum că gastrita, aşa cum sună şi terminaţia cuvântului, este o inflamaţie apărută în stomac. Sunt acceptate pentru bolnavul de gastrită alimentele care nu provoacă o acţiune nocivă asupra stomacului. Cu alte cuvinte, acele alimente sunt recomandate în gastrită când ele nu măresc secreţia acidă din stomac şi nu inhibă nici motilitatea stomacului, adică nu încetinesc mişcările stomacului care întârzie evacuarea alimentelor din stomac.

În caz de gastrită, cele mai bune alimente sunt laptele dulce şi produsele lactate. Dar cum s-a specificat, unii oameni nu suportă aceste lactate şi acest lapte fiindcă au o sărăcie de lactază. Astfel, aceşti suferinzi trebuie să evite laptele şi lactatele. Pentru gastrită se recomandă mai ales brânza de vaci, caşul, telemeaua, mai indicate decât brânzeturile fermentate. De exemplu, caşcavalul şi brânza de burduf. Pentru bolnavii de gastrită se înregistrează un efect rău când se mănâncă legume şi fructe crude, fiindcă acestea duc la hiperaciditate. Alte amănunte în articolul următor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă