x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Medicamentul care reduce riscul de Parkinson

Medicamentul care reduce riscul de Parkinson

15 Noi 2016   •   17:26
Medicamentul care reduce riscul de Parkinson

În cadrul unui studiu prezentat la Congresul American de Neurologie de la Toronto, Canada, de o echipă de cercetători de la Şcoala de Sănătate Publică (din cadrul Universităţii Harvard, Boston) s-a demonstrat că persoanele care obişnuiesc să ia ibuprofen atunci când au probleme de sănătate prezintă un risc mult mai mic de a se îmbolnăvi de Parkinson, scrie clicksanatate.ro.

La această cercetare au participat 136.474 de persoane neafectate de această patologie la momentul începerii studiului. Acestora li s-a analizat consumul obişnuit de medicamente din categoria aspirinei, ibuprofenului şi a algocalminului, cele din clasa antiinflamatoarelor.

După şase ani, 293 dintre participanţii la studiu au dezvoltat Parkinson. Însă cei care luau în mod regulat ibuprofen aveau un risc de a dezvolta această afecţiune mai scăzut cu 40%, faţă de cei care obişnuiau să ia alte medicamente.

×
Subiecte în articol: parkinson maladia Parkinson ibuprofen