x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Misterul retinei din ochi

Misterul retinei din ochi

de Florin Condurateanu    |    07 Noi 2009   •   00:00

Se aude uneori diagnosticul dezlipire de retină şi oftalmologii spun că trebuie intervenit în acest necaz cu grăbire, pentru a repara deplasarea retinei de la locul ei. Retina este foiţa ce tapetează pe dinăuntru globul ocular. Ea este compusă din zece straturi, unele peste altele, şi se afirmă că retina este de fapt un ţesut nervos.

Retina este ecranul pe care se proiectează lumea din jur cu luminile şi culorile ei. Luminile care vin în ochi creează impulsuri electrice care sunt transportate prin nervi la creier, unde se decodează semnalele sosite şi apar imagini. Pe bună dreptate se zice că noi vedem de fapt cu creierul şi auzim tot cu creierul. Zona de creier unde se prelucrează imaginile se află spre ceafă. Cristalinul şi corneea sunt importante, dar ele se pot schimba prin chirurgie. Însă retina, dacă a suferit leziuni, nu se mai reface.

Când retina s-a deplasat de la locul ei nu mai reprezintă o suprafaţă perfectă pentru obţinerea unei imagini clare. Retina nu trebuie mişcată, nu trebuie deplasată de la tapetarea strânsă pe fundul de ochi. Când retina e prost hrănită sau se rupe, situaţia nu e simplă. Continuă să explice acest capitol important de oftalmologie col. dr Anghel, şeful Clinicii de oftalmologie de la Spitalul Militar Central.

Care sunt cauzele ce duc la dezlipirea de retină şi cum se desfăşoară acest necaz? Retina este o pânză, o peliculă foarte fină hrănită de o arteră ce însoţeşte nervul optic şi apoi se ramifică în patru vase. Uneori această circulaţie de sânge e deficitară, iar zona de retină rău irigată se destramă ca o pânză putredă. Prin aceste breşe din retină pătrunde corpul vitros, adică interiorul lichid al globului ocular, care deplasează retina.

Astfel că retina nu se mai aşază perfect şi strâns pe fundul de ochi. Uneori apar benzi întărite de fibroză în interiorul corpului vitros şi aceste porţiuni fibrozate trag de retină, o smulg, o rup, asta întâmplându-se mai ales în retinopatia diabetică. Şi loviturile, adică traumatismele, ca şi înţepăturile, pot duce la dezlipirea retinei. De asemenea, tumorile duc la dezlipire de retină.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă