x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ne macină diabetul

Ne macină diabetul

de Oana Antonescu    |    29 Aug 2008   •   00:00
Ne macină diabetul

OBICEIURI  ●  Românii mănîncă nesănătos şi fac prea puţină mişcare
Risc mare de diabet, boli cardiovasculare şi afecţiuni oncologice. Aceasta este concluzia specialiştilor din Ministerul Sănătăţii Publice (MSP), la un an de la demararea Programului naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei.



OBICEIURI  ●  Românii mănîncă nesănătos şi fac prea puţină mişcare
Risc mare de diabet, boli cardiovasculare şi afecţiuni oncologice. Aceasta este concluzia specialiştilor din Ministerul Sănătăţii Publice (MSP), la un an de la demararea Programului naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei.

Peste 55% dintre români au mers la medic după ce au primit taloanele eliberate de MSP, o cifră sub aşteptările ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. 43,4% dintre cei care au făcut controale medicale sînt bărbaţi, iar 57,6% sînt femei. Cei mai conştiincioşi români care s-au dus la medic provin din judeţele Harghita, Covasna, Dolj, Alba, Mureş, Argeş, Sălaj. Participarea cea mai redusă la Programul naţional s-a înregistrat în Giurgiu, Mehedinţi, Tulcea, Vrancea, Bacău, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

37% dintre cei evaluaţi, adică peste patru milioane de români, prezintă risc de îmbolnăvire, iar cel mai mare risc îl au locuitorii judeţelor Cluj (53,2% din populaţia evaluată), Ilfov (45,4%) şi Sibiu (44,1%).

ÎN TOP. Specialiştii MSP au întocmit o listă a bolilor care pîndesc românii. În fruntea acestei liste se află diabetul zaharat. Aceeaşi statistică arată că peste trei milioane de români, ceea ce înseamnă 30% din populaţia investigată, sînt la risc de diabet zaharat. În cel mai mare pericol sînt locuitorii judeţelor Ilfov, Cluj, Prahova, Arad. La polul opus, riscul cel mai mic de a face diabet îl au vasluienii şi bucureştenii, unde procentele se situează sub 8%. Din cele trei milioane de români cu risc, 2,69% au un risc foarte înalt de diabet, 30,27% sînt la risc crescut şi 67,27% au un risc moderat de boală. De două ori mai multe femei decît bărbaţi şi de două ori mai mulţi orăşeni decît săteni se află în aceste grupe de risc.

Bolile cardiovasculare sînt pe locul al doilea în topul bolilor care ameninţă sănătatea românilor, semnalează statistica MSP. 7% dintre persoanele evaluate prezintă riscul de apariţie a unei afecţiuni cardiovasculare. Judeţele Harghita, Sibiu, Teleorman, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Giurgiu înregistrează procentele cele mai mari de risc, iar Gorj, Bihor, Iaşi, Tulcea, Vaslui, Bucureşti, cele mai mici. Cancerul este cea de-a treia ameninţare pentru români. 6% dintre românii evaluaţi au risc de boli oncologice, iar ei provin în special din judeţele Ilfov, Harghita, Prahova, Tulcea, Sibiu. Riscul cel mai mic se înregistrează în Botoşani, Vaslui, Neamţ, Suceava, Galaţi. Peste 2% dintre femeile investigate sînt la risc de cancerul de corp uterin şi aproape 2% dintre ele au risc de cancer de col uterin.

Vaccinare HPV

Fetele din clasele a IV-a vor fi vaccinate împotriva cancerului de col uterin începînd cu ultimul trimestru al acestui an, a anunţat ministrul Nicolăescu. Sîntem printre puţinele ţări europene care a introdus un asemenea program de vaccinare HPV, virusul asociat cu 96% dintre cancerele de col. Tot din toamna acestui an va demara şi primul program de screening pentru cancerul de col uterin. El se adresează femeilor din grupa de vîrstă 25-64 de ani. Fiecare femeie din această grupă de vîrstă va primi acasă o invitaţie de participare la program.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă risc sînt