x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei NUTRIŢIE - Filozofia cartofului

NUTRIŢIE - Filozofia cartofului

de Florin Condurateanu    |    28 Sep 2008   •   00:00

Femeile, dar şi bărbaţii care vor să se lepede de plusul de kilograme şi visează noaptea să fie traşi ca prin inel se sperie numai la auzul cuvântului pâine sau paste făinoase.



Femeile, dar şi bărbaţii care vor să se lepede de plusul de kilograme şi visează noaptea să fie traşi ca prin inel se sperie numai la auzul cuvântului pâine sau paste făinoase. Cred cele care aspiră să fie slăbănoage că pâinea îngraşă, fiindcă reprezintă o cocă. Nu ştiu însă că pâinea îngraşă şi fiindcă are 50% zaharuri, deci glucide. Mai puţin bogate în “dulce” sunt pastele, care conţin doar vreo 25% glucide. Ei, şi acum să vedem cum stăm cu cartofii, despre care o mulţime afirmă că sunt un deliciu sub formă de cartofi prăjiţi. Cartofii fierţi au cele mai puţine calorii (80-90 kilocalorii/ suta de grame), dar când se prăjesc devin o bombă de îngrăşare, săltând la 400-500 kilocalorii. Cel mai rău este să refoloseşti uleiul la mai multe prăjeli, deoarece se îmbogăţeşte de fiecare dată cu substanţele de descompunere cancerigene. Decât să prăjeşti în ulei obişnuit de floarea-soarelui apelezi la uleiul de măsline sau de palmier. Revenind la cartofi, cam bogaţi în calorii sunt şi sub formă de piure, pentru că în piure trebuie să mai adaugi tot timpul ceva, unt, lapte, ajungându-se la 200-300 de kilocalorii la suta de grame de piure.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă