x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei OMS - Cancer la locul de muncă

OMS - Cancer la locul de muncă

de Andrada Floria    |    01 Mai 2007   •   00:00
OMS - Cancer la locul de muncă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că aproximativ 200.000 de persoane mor anual din cauza unui cancer contractat la locul de muncă in urma expunerii la azbest, vapori de benzen şi a fumatului pasiv.

O statistică a OMS, realizată cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii şi Securităţii Muncii (28 aprilie), arată că unul din zece decese provocate de cancer pulmonar are drept cauze condiţiile nefavorabile de la serviciu. Iar in jur de 125 de milioane de oameni din intreaga lume sunt expuşi riscului de intoxicare cu azbest, cauză a 90.000 de decese anual. Alte cateva mii de muncitori mor de leucemie provocată de expunerea la benzen - o substanţă organică folosită la scară largă pentru producerea de vopsea, medicamente, cauciuc şi pesticide.

Insă o problemă intalnită in aproape orice birou, indiferent de domeniul de activitate, este fumatul pasiv, care predispune la un risc dublu de imbolnăvire de cancer pulmonar faţă de persoanele care lucrează in birouri unde fumatul este interzis.

REGLEMENTARE. In prezent, in ţările dezvoltate sunt aplicate măsuri mai stricte de protecţia muncii, iar problema condiţiilor improprii de muncă se pune mai ales in ţările in curs de dezvoltare. "Dacă utilizarea nereglementată a acestor produse continuă in ţări pe cale de dezvoltare, trebuie să ne aşteptăm, in următoarele decenii, la o creştere semnificativă a numărului de cancere asociate cu riscurile de la locul de muncă", avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă