x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei OMS: "Virusul AH1N1 nu poate fi oprit"

OMS: "Virusul AH1N1 nu poate fi oprit"

11 Iun 2009   •   00:00

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ridicat nivelul de alertă pandemică la 6. Margaret Chan, directorul OMS, a declarat că "virusul AH1N1 nu poate fi oprit". Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, consideră că "viaţa trebuie să decurgă normal".

Prioritare sunt acordarea asistenţei medicale persoanelor afectate de virsul nou, informarea populaţiei şi intensificarea colaborării cu OMS privind evoluţia virusului. Până la această oră, în ţara noastră, nu există transmitere a bolii la nivelul comunităţii. De altfel, gradul de severitate al pandemiei este considerat moderat. Totuşi, este un virus nou, care poate determina noi decizii din partea OMS.

Ministrul Ion Bazac a precizat aseară că "vor fi monitorizate atent focarele de infecţie, urmând să fie intensificată comunicarea cu organismele internaţionale". "Nu există măsuri suplimentare de protecţie. Dar populaţia trebuie să respecte ce a făcut şi până acum. Nu trebuie să-şi facă provizii de apă şi alimente", a subliniat Ion Bazac.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că Guvernul a aprobat un plan naţional de intervenţie în cazul pandemiei. Printre măsurile care pot fi luate se numără: activarea planurilor generale şi locale de continuare a activităţii ministerelor, instituţiilor publice etc. Prefecţii şi autorităţile locale vor implementa planurile de organizare în situaţii de urgenţă a serviciilor publice la toate nivelurile.

Comitetul interministerial pentru situaţii de urgenţă se întâlneşte azi pentru a discuta unele măsuri vizând gestionarea repartizării surselor de energie, a materiilor prime, a mijloacelor necesare pentru asigurarea proviziilor" etc. Trebuie precizat că OMS a recomandat ca, în situaţia nivelului maxim pandemic, să nu se instituie închiderea graniţelor şi să nu fie limitată liberă circulaţie.

La nivel mondial au fost înregistrate 27.689 de cazuri, din care 1.224 în ultimele 24 de ore.

În România sunt 11 cazuri de gripă AH1N1, din care două au rămas internate.

"Ne confrutăm cu un nou virus"
Ministrul Sănătăţii consideră că "viaţa trebuie să decurgă normal", chiar în condiţiile nivelului 6 de alertă pandemică. Prioritare sunt acordarea asistenţei medicale persoanelor afectate de virsul nou, informarea populaţiei asupra evoluţiei gripei, intensificarea colaborării cu OMS privind evoluţia virusului.

Până la această oră, în ţara noastră nu există transmitere a bolii la nivelul comunităţii. De altfel, gradul de severitate al pandemiei este considerat moderat. Totuşi, este un virus nou, care poate determina noi decizii din partea OMS., încă nu au fost izolate tulpinile acestui virus.

În Europa, numărul total de cazuri este 1.565, dintre care 126, raportate în ultimele 24 de ore. Ministrul Sănătăţii a declarat că până la finele anului putem produce 5 milioane de doze.

VIN EXPLICAŢII.
Ministrul suedez al Sănătăţii, Maria Larsson, urmează să ţină o conferinţă de presă în cursul după-amiezii, "ca urmare a deciziei OMS de a ridica nivelul de alertă de pandemie la 6 pentru gripa A (H1N1)", a anunţat Guvernul într-un comunicat.

Pandemia este acea epidemie care se răspândeşte pe teritorii foarte întinse într-o ţară, în mai multe ţări sau continente, conform definiţiei dicţionarelor.

MII DE CAZURI. La ora actuală, în lume sunt înregistrate 27.737 de persoane afectate de virusul gripei porcine, în 74 de ţări şi s-au înregistrat, de asemenea, 141 de decese din cauza acestei maladii. Aceste cifre justifică, de altfel, luarea deciziei de ridicare la maximum a nivelului de alertă şi anunţarea pandemiei. În ultimele zile, ţări precum Australia sau Chile au înregistrat o adevărată explozie a numărului de cazuri de gripă porcină. Australia are 1.263 de cazuri înregistrate, iar patru dintre pacienţi se află la terapie intensivă.

PRIMA PANDEMIE DIN ULTIMII 40 DE ANI. Pentru a lua decizia privind declararea pandemiei, OMS aştepta dovezi că virusul se propagă local într-o anumită regiune, alta decât continentul american, criteriul geografic fiind cel important pentru declanşarea fazei 6.
Este vorba despre prima pandemie declarată oficial în ultimii 40 de ani de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care-şi are sediul la Geneva.

ŞI ÎN ROMANIA. În ţara noastră, virusul gripei porcine a ajuns prin intermediul unor cetăţeni care s-au aflat în ţări în care epidemia se declanşase deja, la ora actuală fiind înregistrate 11 cazuri de îmbolnăvire. Ministerul Sănătăţii din România a primit informarea oficială privind ridicarea nivelului de alertă la nivel mondial. Este de aşteptat şi o conferinţă de presă a ministrului român al Sănătăţii

 

Monitorizare mai severă la frontiere
PotrivitOMS, nivelul 6 de alertă se activează în momentul în care sunt atinse două regiuni distincte în lume, cu focare autonome. Anunţarea pandemiei nu înseamnă însă că va creşte rapid numărul de cazuri sau că virusul devine mai virulent. Anunţul îi priveşte numai pe specialiştii din domeniu. Până acum, virusul noii gripe s-a răspândit în 74 de ţări, cauzând 28.000 de îmbolnăviri şi 141 de decese la nivel mondial.

Privind ţara noastră, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac ne-a declarat că: "din punct de vedere al sistemului sanitar, ridicarea nivelului de alertă la 6, maxim, presupune parcurgerea câtorva paşi.

România are un anume stoc de antivirale care se află la Unifarm, care va fi repartizat spitalelor de urgenţă şi spitalelor de boli infecţioase. Vor fi instituite linii de gardă suplimentare şi un anume tip de monitorizare, "mai severă", la trecerea frontierei. Totuşi, trebuie precizat că OMS a recomandat ca în situaţia nivelului maxim pandemic să nu se instituie închiderea graniţelor şi să nu fie limitată liberă circulaţie.Astfel, nu va fi afectat traficul aerian. Pentru că această formă de gripă este controlabilă. Şi este important că sistemul imunitar produce anticorpi la administrarea de antivirale".

Faptul că din toamnă, gripa intră în sezonul ei de activitate, faptul că virusul se transmite şi în sezonul cald creează un anume tip de îngrijorare. Până la sfârşitul acestei luni, OMS promite începerea producţiei de vaccin. Este al doilea termen lansat de OMS în privinţa intrării în fabricaţie a vaccinului. Prin Institutul Cantacuzino, România poate produce şi înfiola un vaccin împotriva noului virus.
Numărul persoanelor confirmate cu noua gripă, pe teritoriul României, se ridică acum la 11. (M Marincovici)



Într-o declaraţie pentru BBC, purtătorul de cuvânt al OMS, Gregory Hartl, a precizat că "existau supoziţii conform cărora aceasta pandemie va avea un comportament mai agresiv, asemănător cu cel care ar fi fost provocat de virusul gripei aviare - H5N1, erau oameni care credeau că ne vom găsi în faţa unei situaţii apocaliptice, cu un număr extrem de ridicat al cazurilor de deces, dar după cum se poate observa în majoritatea cazurilor boala cauzată de virusul H1N1 este uşor de trecut. Din statistica OMS în jur de 98 sau 99% din cazuri s-au recuperat fără intervenţie medicală sau spitalizare."

OMS speră ca instituţiile abilitate să gestioneze situaţia pandemică să nu declanşeze măsuri de panică, cum ar fi închiderea frontierelor sau interdicţia de a călători în anumite regiuni.

De asemenea OMS recomandă o folosire ponderată a medicamentui antiviral tamiflu, a cărui utilizare excesivă ar putea duce la creşterea rezistenţei virusului la acest tratament.(bbc.co.uk)
Pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice există o serie de recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noua tulpină gripală.

Gripa se transmite de la om la om la om, atât pe cale aeriană (vorbit, strănut, tuse) cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secreţiile sale nazofaringiene.

Ce trebuie să faceţi pentru a preveni contaminarea cu gripa porcină:
- Acoperiţi-vă nasul şi gura cu batista personală în timpul strănutului sau al tuşitului. Nu împrumutaţi batistele personale.

- Nu duceţi mâna la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun;

- Evitaţi pe cât posibil aglomeraţiile;

- Evitaţi contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi etc.);

-Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei trebuie izolate de restul familiei. Acestea trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.

Dacă aveţi febră şi semne de infecţie respiratorie (tuse, dureri de cap, greutate la respiraţie, dureri musculare),prezentaţi-vă de urgenţă la medicul de familie, iar în lipsa acestuia la un spital de boli infecţioase.
×