x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR. 223/Oncologie fără medici

ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR. 223/Oncologie fără medici

de Magda Marincovici    |    15 Ian 2009   •   00:00
ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR. 223/Oncologie fără medici

Ordonanţa de Urgenţă nr. 223 din 30 decembrie 2008, privind măsurile de reducere a unor cheltuieli bugetare, creează un deficit periculos de medici specialişti în oncologie medicală şi anestezie terapie intensivă.



Preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul doctor Vasile Astărăstoae, precizează că, practic, "nu avem o specialitate medicală care să aibă acoperit 100% necesarul de medici specialişti". Dar cele mai afectate de deficitul creat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 223 sunt oncologia medicală, anestezia terapie intensivă, medicina de urgenţă, radiologia, laborator clinic, anatomia patologică. O situaţie dramatică la ora actuală, pentru ţara noastră, este oncologia. Anual, în România sunt înregistrate 60.000 de noi cazuri de cancer. Şi fără intrarea în vigoare a acestei ordonanţe există un mare deficit de oncologi. Dar prin blocarea posturilor, prin anularea concursurilor de ocupare a posturilor vacante, oncologii se vor afla în situaţia dramatică de a fi copleşiţi de numărul pacienţilor diagnosticaţi cu neoplasm. Iar această ordonanţă interzice medicilor pensionari să mai activeze, anulează concursurile în derulare şi blochează toate posturile vacante. În total, în sistemul sanitar sunt 1.200 de medici (dintre care 600 de medici care cumulează pensia cu salariul), care lucrează pe posturi neocupate, dar scoase de două ori la concurs.

DEFICIT
Cel mai mare deficit de medici se va crea în spitale. Ordonanţa de Urgenţă nr. 223 loveşte şi în cei aproximativ 2.000 de medici care, în octombrie anul trecut, şi-au luat titlul de medic de specialitate. Ia acum aceşti specialişti au de ales între statutul de şomer şi cel de imigrant. "Mi se pare total neinspirată masura blocării posturilor medicilor în sistemul sanitar atât timp cât în mod real există un deficit îngrijorător de personal calificat. Această măsură va conduce la o creştere a migraţiei medicilor în ţările dezvoltate şi va avea consecinţe dezastruoase pentru calitatea actului medical", avertizează prof. dr Vasile Astărăstoae.

Dar culmea este că prin blocarea posturilor – aşa cum prevede această ordonanţă – nu se obţin economii la bugetul de stat. "Medicii din unităţile medicale sunt plătiţi din sumele obţinute prin serviciile medicale acordate pacienţilor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, şi nu prin sume de la bugetul de stat. Aşa că nu putem vorbi de nici o economie de la bugetul de stat. Ar fi trebuit ca guvernanţii să cunoască aceste lucruri şi să nu vină cu declaraţii demagogice privind economiile realizate", spune profesorul Astărăstoae.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă medici