Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una dintre zicerile brambura care s-a împrăştiat prin telefonul fără fir este următoarea: "Bine că ai o luxaţie şi n-ai o fractură!". Inexact! Uitaţi-vă la fotbalişti, când fac o mişcare prea curajoasă şi îşi luxează genunchiul sunt operaţi şi stau pe marginea terenului mai mult de şase luni.
În timp ce, atunci când se rupe osul, cam după trei-patru luni se reia activitatea fotbalistică. Deoarece când se rup oasele lungi, realinierea lor şi depunerea de substanţă osoasă sunt mai uşoare decât repararea unei articulaţii suferinde în urma unei luxaţii. Atunci când omul calcă strâmb sau când face o mişcare peste posibilităţile de mobilitate ale unei articulaţii, se instalează fie entorsa, fie luxaţia. Din-tre acestea, cea mai gravă este luxaţia. În entorsă, cu tot traumatismul, suprafeţele osoase din articulaţie au rămas în contact unele cu altele, cu alte cuvinte nu s-au deplasat grav. În cazul luxaţiei, suprafeţele din articulaţie nu se mai află în contact. Traumatismul a fost mare, a deplasat mult suprafeţele oaselor şi s-au rupt şi capsulele articulare, şi ligamentele. În cazul unei luxaţii de şi mai mare amploare, se pot rupe şi muşchii vecini şi vasele de sânge. După ce a explicat toate acestea, medicul primar dr Rodica Marinescu, şeful Secţiei ortopedie 2 de la Spitalul Colentina, atrage atenţia că este foarte important ca ortopezii să restabilească ordinea suprafeţelor din articulaţie, cu alte cuvinte să le rearanjeze în poziţia normală, pentru a evita recidivele şi moartea capului osului femur prin nehrănirea cu sânge.
