x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pancreasul dă în brânci

Pancreasul dă în brânci

de Florin Condurateanu    |    10 Mar 2008   •   00:00

PULSUL MEDICINEI
Crizele groaznic de dureroase din pancreatita acută, când şi-au făcut obiceiul de a se repeta şi a deveni din ce în ce mai dese, conduc la pancreatita cronică.



PULSUL MEDICINEI
Crizele groaznic de dureroase din pancreatita acută, când şi-au făcut obiceiul de a se repeta şi a deveni din ce în ce mai dese, conduc la pancreatita cronică.

Profesor dr Alexandru Oproiu explică faptul că inflamaţia cronică din pancreas după recidive se cronicizează. Pancreatita cronică la fel ca hepatita cronică evoluează de la inflamaţie la sclerozarea pancreasului. Consumul cronic de 70-80 ml de alcool pur pe zi duce la pancreatită cronică. O sticlă de vin zilnic aduce 120 ml de alcool pur, iar 50 ml de wisky înseamnă 200 ml de alcool pur pe zi. Deci peste limita de atac a organului pancreatic, alcoolul zilnic stimulează excesul de aciditate din stomac care provoacă la rându-i o secreţie mare de enzime în pancreas cu vâscozitate mare, care astupă canaliculele pancreasului. La aceste dopuri de proteină se adaugă depunerile de calciu şi dopurile ce blochează enzimele în pancreas sunt mai periculoase. Mai întâi suferă procesul de digestie şi apoi apare glicemia mare, din pricina sărăciei de insulină produsă de pancreatita cronică ce duce şi la diabet.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă