x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pielea, patria bacteriilor

Pielea, patria bacteriilor

de Magda Marincovici    |    07 Iun 2009   •   00:00
Pielea, patria bacteriilor
Sursa foto: /Stockexpertcom

Faptul că pielea noastră es­te populată de bacterii, ca şi intestinele, nu mai este o noutate. Totuşi, nu toate zonele prezintă aceeaşi den­sitate de bacterii. Astfel, un studiu publicat re­cent în revista Science re­le­vă că pielea noastră este un teritoriu încă neexplorat.



Echipa coordonată de Julia Se­gre, de la Institutul Genomului Uman (NHGRI) din Bethesda (SUA), a izolat 20 de locuri, unde sunt "densităţi" mai mari de bacte­rii. Acestea sunt: zona din spa­tele ge­nunchiului, la baza şi pe părţile la­terale ale nasului, în pli­urile de la subsuoară, în spaţiul dintre de­ge­tul mare şi următorul deget de la pi­cioare. Echipa coordonată de Ju­lia Segre a clasat aceste zone în eco­logice, uscate, umede şi bogate în secreţii de sebum. Zece voluntari au răspuns pozitiv şi au fost incluşi în acest studiu. Mai întâi voluntarii s-au spălat cu un să­pun "lejer" timp de o săptămână, după care 24 de ore nu s-au mai spălat deloc. Cer­cetătorii au făcut prelevări din 20 de locuri de pe suprafaţa pielii. Printr-o metodă specială de izolare a ARN-ului, folosind o bază de date pentru a compara scanările obţinute, cer­ce­tă­torii au reuşit să izo­­­leze 100 de specii diferite de bacterii, număr aproximativ egal cu cel al specii­lor de bacterii existente în stomac. Pie­lea noastră este departe de a fi un mediu omo­gen. La doar câţiva centimetri, în­tre axilă şi cot, din punct de vedere al prezenţei bacte­riilor, este o dis­tan­­ţă ca de la pă­du­ri­le virgine la de­şert. Contrar unor idei extrem de vehiculate, zonele "grase" şi "ule­ioa­se", predispuse la acnee, sunt mai puţin colonizate de bacterii comparativ cu unele zo­ne cu piele uscată, mult mai că­u­tate de bacterii. Antebraţul este un loc bine populat cu bacterii, plasându-se la mijlocul topului, cu 44 de specii de bacterii. Iar în spa­te­le urechilor se adăpostesc doar 15 specii. Concluzia: o piele sterilă, fă­ră bacterii, nu este neapărat şi o piele lipsită de probleme de să­nă­ta­­te.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă bacterii