x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Placenta îmbătrânită

Placenta îmbătrânită

de Magda Colgiu    |    31 Aug 2010   •   00:00
Placenta îmbătrânită
Sursa foto: /THINKSTOCK

Medicul Cătălin Haiduc, specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Maternităţii Filantropia din Bucureşti, le explică viitoarelor mame ce înseamnă termenul de plancentă îmbătrânită şi modul în care este afectat fătul dacă o femeie însărcinată are o astfel de problemă.



"Este un fel de a spune placentă îmbătrânită. În fapt, placenta creşte şi se maturează înaintea fătului. Cel mai mare risc în acest caz este că o astfel de placentă nu mai poate oferi micuţului cantitatea de substanţe nutritive de care are nevoie", spune medicul Cătălin Haiduc.
Nu există un motiv anume pentru care se întâmplă acest lucru şi nici nu există o vârstă pe seama căreia să poate fi pus acest diagnostic. "Totuşi, trebuie precizat că sarcina la vârste extreme, 16-17 ani şi după 35 de ani, poate spori riscul de îmbătrânire a placentei".

Din nefericire, această situaţie nu se rezolvă printr-un tratament cu medicamente. Însă problema cea mai mare este legată de diagnostic. Un simptom al placentei îmbătrânite ar putea fi încetinirea dezvoltării bebeluşului. "Dacă la două sau trei controale consecutive se constată că bebeluşul nu mai creşte în greutate, medicul obstetrician poate lua în calcul
varianta unei placente îmbătrânite", precizează specialistul consultat al Jurnalului de sănătate. În cazul unei sarcini cu făt viabil, sarcina se menţine până când fătul are suficiente resurse pentru a lua în greutate. Dacă acest lucru nu se mai întâmplă (şi greutatea copilului este staţionară, lucru ce rezultă în urma unui examen ecografic), medicul poate decide necesitatea unei operaţii cezariene. Acest lucru este realizabil dacă se reuşeşte susţinerea corespunzătoare a placentei până la 26 de săptămâni. Medicul Cătălin Haiduc afirmă că, dacă placenta mamei se dovedeşte un mediu intrauterin ostil bebeluşului, ginecologul poate decide oprirea sarcinii.

×
Subiecte în articol: sănătatea femeii