x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Procurorii acuza o bacterie de ulcer

Procurorii acuza o bacterie de ulcer

28 Mar 2006   •   00:00

Prin anii 1980, un student la medicina in Australia, Marshal, isi facea lucrarea de diploma sub indrumarea profesorului Warren. Tema aleasa de magistru era inedita, scotocind un ungher necunoscut in bolile stomacului, daca nu cumva un microb este capul rautatilor in aparitia ulcerelor si gastritelor.

Studentul in prag de licenta, Marshal, a facut o cultura de microbi, iar pasiunea lui pentru acest subiect de mare noutate a fost atat de mare, incat a inghitit chiar el o parte din cultura de microbi. Apoi, impatimitul de medicina Marshal a prelevat mostre de mucoasa gastrica din propriul stomac, incercand sa descopere daca si-a facut aparitia gastrita. Ei bine, bacteriile pe care le-a inghitit chiar i-au provocat gastrita. Si atunci viitorul medic Marshal si profesorul lui, Warren, au lansat o acuzatie dura impotriva microbilor descoperiti de ei, acuzandu-i de vinovatia de a face buba la stomac. Au si botezat microbul cu numele Helicobacter pylori, asupra capului caruia au cazut grave culpe, acelea de a produce ulcere si gastrite.

REVOLUTIE


Era o revolutionare a gastroenterologiei, care pana atunci banuia intre altele ca stresul produce mai multa aciditate, ce duce pana la urma la ulcere si gastrite. Noua teorie a profesorului si discipolului sau din Australia aseza pe banca acuzarii, punand lanturi grele la maini si picioare, si pornea procesul de acuzare a microbului respectiv de ulcere si gastrite. S-a schimbat complet filozofia bolilor ulceroase si a gastritelor, s-a gasit si un alt tratament care sa omoare bacteria ticaloasa Helicobacter pylori. Pana atunci, ulcerele si gastritele se tratau cu medicamente de neutralizare a excesului de acid clorhidric din stomac, din randul carora artistul principal era banalul bicarbonat.

Noul tratament ce loveste in bacteria pacatoasa contine doua antibiotice si un medicament de blocare a celulelor ce produc acid clorhidric in stomac. S-au obtinut succese importante in lupta impotriva ulcerelor si gastritelor, intre altele reducerea drastica a operatiilor de stomac. Chirurgii nu mai taie portiuni din stomac in cazul ulcerelor pentru a scoate zona de perete roasa de ulcer si pentru a taia nervul vag, ca el sa nu mai comande producerea de acid clorhidric in exces. De cand cu tratamentul eficace impotriva bacteriei, chirurgii opereaza rar ulcere, mai ales atunci cand s-a perforat peretele stomacului sau au aparut hemoragii.

TRATAMENT


Au trecut 20 de ani de veritabile succese in lupta cu ulcerele si gastritele prin atacarea bacteriei Helicobacter pylori si iata ca abia anul trecut cei doi inventatori australieni, Warren si Marshal, au primit Premiul Nobel pentru descoperirea si tratarea microbului buclucas.

Profesor doctor Alexandru Oproiu, intemeietor de scoala in gastroenterologie, a fost cel care a actionat pentru realizarea consensului privind tratarea bacteriei Helicobacter pylori in Romania si a reusit acest lucru inca din anii ’80, in toate spitalele din tara aplicandu-se acelasi tratament impotriva bacteriei: cu medicamente de blocare a pompei de hidrogen si cu doua antibiotice. Profesorul Alexandru Oproiu a prezentat la marile congrese mondiale de gastroenterologie cercetarile lui privind infectarea cu Helicobacter pylori si a celorlalti membri dintr-o familie in care traieste bolnavul de ulcer produs de Helicobacter. De altfel, profesorul Alexandru Oproiu explica si alte aspecte ale actiunii bacteriei ce-si face de cap in stomac. Importanta acestei bacterii este atat de mare incat Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat 2006, in luna mai, in cadrul Zilei sanatatii digestive, anul de lupta impotriva Helicobacter pylori.

S-a mai descoperit ca Helicobacter pylori este un agresiv agent cancerigen implicat in cancerul gastric. Helicobacter este de altfel factorul de risc cel mai important pentru cancerul gastric si tocmai de aceea prevenirea cancerului gastric se poate face prin lupta impotriva infectiei cu Helicobacter pylori.

Cercetatorii australieni Barry J. Marshall si J. Robin Warren au primit in 2005 Premiul Nobel pentru Medicina. Distinctia le-a fost acordata pentru ca au descoperit ca gastrita si ulcerul de stomac sau de duoden sunt rezultatul unei infectii provocate de bacteria Helicobacter pylori. Cei doi savanti au dovedit ca ulcerul se poate trata cu antibiotice si medicamente contra aciditatii gastrice, nu numai prin interventie chirurgicala. Bacteria Helicobacter pylori este responsabila pentru 90% din ulcerele duodenale si 80% din ulcerele gastrice.

ULCER. Cand Helicobacter pylori ramane in portiunea orizontala a stomacului, ea sporeste productia de acid clorhidric. Acest exces de acid clorhidric produce ulcer gastric si duodenal. Helicobacter pylori traieste in mediul acid din stomac, se misca usor, poate face colonii si in alte zone ale mucoasei stomacului si blocheaza celulele de semnalizare a ei in stomac, deci blocheaza sunetul alarmei ce ar fi trebuit sa puna in pozitie de lupta, de aparare imunitara, care nu mai ia atitudine fata de bacterie.

TIPURI DE CANCERE. Jumatate din populatia globului este infectata cu Helicobacter pylori, dar nu toti se imbolnavesc de boli gastrice pentru ca exista si tulpini mai putin agresive ale bacteriei. In anul 2002 existau 994.000 de cancere gastrice.
Cancerele gastrice pot fi de pol superior sau cardinale, amplasate in partea superioara a stomacului, si in aceste forme de cancer gastric nu este implicata Helicobacter pylori. Cand cancerul gastric se plaseaza insa in portiunea verticala si in portiunea orizontala a stomacului, de vina este Helicobacter pylori. Aceste tipuri de cancere sunt majoritare, 64% dintre cazuri, deci in acest procent mare de vina este Helicobacter pylori.

MEDICAMENTE. Helicobacter produce inflamatia mucoasei gastrice. Din acest tip de gastrite se trece la gastrita atrofica, care este un pas spre cancerul gastric. Tratamentul impotriva Helicobacter pylori dureaza patru saptamani. In prima saptamana se administreaza medicamente impotriva secretiei de acid clorhidric care blocheaza molecula producatoare de acid clorhidric si aceste medicamente sunt din categoria omeprazol, pantoprazol etc. La aceste medicamente se ataseaza doua antibiotice: fie amoxicilina plus claritromicina, fie amoxicilina plus metronidazol. Deci in primele 7 zile se dau cele trei medicamente, dar din ziua a opta pana in ziua a 28-a se ia doar medicamentul antisecretor din categoria omeprazol si se intrerupe dupa 7 zile administrarea celor doua antibiotice.
×