Operaţia de apendicită poate dura şi cinci minute, şi cinci ore pentru că, dacă apendicul nu se află la locul lui, ci este ascuns în spatele ficatului sau în alte cotloane ale abdomenului, chirurgului îi ia timp până îi descoperă ascunzătoarea.
În privinţa crizei de apendicită, medicina n-a ridicat complet cortina de pe toate aspectele, de exemplu, ştiinţa nu poate încă furniza o explicaţie temeinică cu privire la motivele care declanşează o apendicită acută. Totuşi, în lumea chirurgiei funcţionează un moto: "Mai bine să scoţi un apendice chiar nevinovat, decât să amâni intervenţia de îndepărtare a lui, riscând repetarea crizei mai violent şi cu pericol mai mare să apară o apendicită perforată".