x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei / Sfaturi aiurea către oase

Pulsul medicinei / Sfaturi aiurea către oase

de Florin Condurateanu    |    10 Noi 2008   •   00:00

Profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina, explică cum că fractu­ra oaselor se produce prin mecanisme complexe, com­bi­­naţii de încovoiere, torsionare, strivire şi smulgere.



Când un om cade în picioare predomină în­doi­rea, torsiunile apar când în autobuz omul se ţine de bară şi când şoferul frânează brusc. Strivirea e provocată în special de accidentele de la locul de muncă. Smulgerea e un fenomen ce apare la oamenii care fac sport şi deodată un efort apărut fără ca să se facă în­căl­zirea muş­chi­lor conduce la smulgerea unei bu­că­ţe­le de os pe care se inserează muşchiul.

Există şi frac­turi care nu sunt provocate de cauze externe, ci din motive in­trin­seci din cauze interne. Osteoporoza conduce la fracturi, fiindcă după menopauză se produce o pier­de­re de substanţă osoasă şi osul devine mai fragil. Toc­mai de aceea nişte căzături minore, chiar în bu­că­tă­rie, pro­voa­că fracturi. Mai există şi fracturi de obo­sea­lă apă­rute la oasele labei piciorului după marşuri îndelungate. Unii oameni au ghinionul de a avea tu­mori care strică arhitectura osului şi ele provoacă fracturi.

Se poate întâmpla ca oamenii să aprecieze greşit ruptura unui os şi să-şi agraveze situaţia. Adesea, când un om cade pe trotuar, încep să-l sfătuiască o mulţime de trecători de fapt bine intenţionaţi. Ei îi propun omului căzut să pună piciorul în pământ pentru a vedea dacă are fractură sau nu. Este o greşeală, fiindcă dacă în urma căzăturii el a căpătat o fractură incompletă, sprijinind piciorul în pământ poate rupe grav osul, prin această manevră împingând o fractură incompletă spre o fractură cu oasele dezaxate sau poate apărea chiar o fractură deschisă.

Când după un acident pe om îl doare în zona piciorului, braţului etc., primul lucru este să se prezinte la spital. Doar în urma radiografiei se poate pune diagnosticul şi doar medicul cu radiografia în faţă hotărăşte dacă este
fractură şi ce conduită medicală se adoptă.
Orice fractură tratată târziu sau netratată poate conduce la mari complicaţii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă fractura fractur