x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei - Varice la fund?

Pulsul medicinei - Varice la fund?

de Florin Condurateanu    |    13 Oct 2008   •   00:00

Zice populaţia, simplificând, dar extrem de sugestiv, că hemoroizi sunt un fel de varice la fund. Există sămânţă de adevăr în această precizare din popor. Dar adevărul este mai mult decât atât. Pentru că hemoroizii sunt o boală a tuturor vaselor din zona anusului, nu numai o boală a venelor, ca în varice.



Zice populaţia, simplificând, dar extrem de sugestiv, că hemoroizi sunt un fel de varice la fund. Există sămânţă de adevăr în această precizare din popor. Dar adevărul este mai mult decât atât. Pentru că hemoroizii sunt o boală a tuturor vaselor din zona anusului, nu numai o boală a venelor, ca în varice.

Boala hemoroidală afectează şi celelalte vase din zona anusului, arterele, capilarele, vasele limfatice, dar sunt şubrezite şi ţesuturile din zonă, care susţin aceste vase. De fapt, traducerea cuvântului hemoroid înseamnă pierdere de sânge. Şi această sângerare este chiar principalul simptom al hemoroizilor.

Explică această boală atât de des întâlnită medicul primar Aurel Tone, chirurg important din echipa renumitului profesor Irinel Popescu. Care sunt factorii care favorizează boala de hemoroizi? În primul rând, o cauză este alimentaţia care irită, cu prea multe condimente, cu alimente ce modifică tranzitul intestinal, ajungându-se la constipaţie din cauza sărăciei în legume şi fructe bogate în fibre.

Altă cauză a hemoroizilor este sedentarismul, statul prea mult pe scaun duce la hemoroizi, dar şi statul prea mult în picioare favorizează apariţia bolii hemoroidale. Bineînţeles că de vină sunt şi factorii ereditari, fiindcă unii se nasc cu o slăbiciune a ţesuturilor de susţinere a vaselor din zona anusului.

Există însă şi hemoroizi denumiţi secundari, fiindcă ei apar ca un ecou a altor boli. De exemplu, tensiunea mare în vasele din abdomen, în ciroză, ca şi presiunea dată de unele tumori, în cancerul de rect. Hemoroizii mai rar sunt externi în jurul orificiului anal. Cei mai des întâlniţi sunt hemoroizi interni, iviţi în ultimii 3-4 centimetri, mai sus, în interiorul orificiului anal.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă