x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei RAPORT ONU - Gripa şi costurile

RAPORT ONU - Gripa şi costurile

de Magda Marincovici    |    30 Oct 2008   •   00:00

Majoritatea ţărilor are planuri de acţiune contra unei eventuale pandemii de gripă. Din păcate, aceste planuri sunt insuficient testate, mărind pericolul declanşării unei pandemii, susţine un raport ONU, publicat marţi. 



Majoritatea ţărilor are planuri de acţiune contra unei eventuale pandemii de gripă. Din păcate, aceste planuri sunt insuficient testate, mărind pericolul declanşării unei pandemii, susţine un raport ONU, publicat marţi.  

Acest avertisment este completat cu un recent studiu al Băncii Mondiale, potrivit căruia costul economic al unei epidemii la nivel planetar ar putea fi de aproximativ 3.000 de miliar-de de dolari. Raportul ONU susţine că într-o epidemie de proporţii moderate şi-ar putea pierde viaţa aproximativ 1,4 milioane de persoane, iar o epidemie majoră ar putea face şi 70 de milioane de morţi.   

David Nabarro, coordonatorul luptei contra gripei în cadrul ONU, coautor al acestui raport, subliniază pregătirile actuale la nivel mondial contra unei pandemii, dar spune că trebuie făcut mai mult, astfel încât să putem ţine sub control o criză mondială de acest tip. Raportul a fost publicat în cadrul unei conferinţe ministeriale internaţionale desfăşurate între 24 şi 26 octombrie la Sharm el Sheikh (Egipt). Participanţii au subliniat faptul că lumea stă de cinci ani sub ameninţarea gripei aviare, provocată de virusul înalt patogen H5N1, de la care oricând ne putem aştepta să înregistreze o mutaţie, care să-l facă transmisibil uşor şi rapid de la om la om. Într-o conferinţă de presă, oficialul ONU a precizat că doar în două ţări – Indonezia şi Egipt – virusul este endemic. De la apariţia gripei aviare s-au înregistrat 245 de decese. Comparativ cu alţi ani, ritmul deceselor a scăzut: 28 de decese confirmate în 2008, comparativ cu 59 în 2007. Totuşi, ameninţarea asupra omului persistă, subliniază oficialul ONU.  

Un vaccin mai eficient?
În iarna 2007-2008, respectiv în sezonul precedent de gripă, eficienţa vaccinului antigripal a fost de aproximativ 57% la persoanele de peste 65 de ani. Pentru a creşte eficienţa vaccinului, cercetătorii americani propun doze de patru ori mai mari. Doctorul Ann Falsey şi echipa sa au evaluat răspunsul imunitar la diferite doze de vaccin. În studiu au fost incluse 4.000 de persoane cu vârste pornind de la 65 de ani. Astfel, 1.500 de persoane au primit vaccinul standard, iar 2.500 o doză de patru ori mai puternică. Potrivit rezultatelor obţinute, în cazul persoanelor care au primit doză mai concentrată de vaccin s-a înregistrat o creştere a nivelului anticorpilor între 30% şi 80%. Aceste rezultate sunt foarte importante, deoarece persoanele peste 65 de ani reprezintă o categorie de populaţie cu un grad de risc major în faţa gripei sezoniere, subliniază dr Ann Falsey.

ÎN UE
Dacă în Statele Unite este în curs de omologare o nouă formulă mult mai concentrată cu administrare intramusculară, în Uniunea Europeană nu există nici un proiect de acest gen. Profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”, spune că noua formulă de vaccin antigripal din Statele Unite nu se potriveşte europenilor. Explicaţia: “Populaţia SUA are un profil metabolic diferit de cel al europenilor”.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă