x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei REUŞITĂ - Grefa de faţă, după 3 ani

REUŞITĂ - Grefa de faţă, după 3 ani

de Magda Marincovici    |    22 Oct 2008   •   00:00

Isabelle Dinoire a fost supusă în urmă cu trei ani unei grefe de faţă. Într-un recent interviu televizat ea a declarat că s-a obişnuit cu noua ei faţă. 



Isabelle Dinoire a fost supusă în urmă cu trei ani unei grefe de faţă. Într-un recent interviu televizat ea a declarat că s-a obişnuit cu noua ei faţă.  

"Această faţă ... este a mea", spune după trei ani de la dificila intervenţie chirurgicală Isabelle Dinoire. În urmă cu trei ani, ea nici nu gândea că va recunoaşte vreodată că această porţiune de faţă îi aparţine. Dar iată că Isabelle spune că face parte din ea, că este a ei. Ceea ce nu o împiedică să recunoască faptul că nu a fost deloc uşor. Astfel, într-un interviu publicat la 6 iulie în Le Monde, Isabelle spunea că se va obişnui cu noua ei faţă, fără însă să accepte că este a ei "această faţă ... nu este a mea. Nu va fi niciodată".  

Interviu
În interviul acordat recent canalului RTL, Isabelle Dinoire a explicat că a făcut numeroase şedinte de kinetoterapie pentru reactivarea tuturor muşchilor faciali şi că totul a redevenit normal din punctul de vedere al sensibilităţii. Isabelle Dinoire a avut puterea de a mărturisi că pielea care-i acoperă faţa "este ca şi pielea mea". Isabelle Dinoire a dat curs acestui interviu după mai bine de un an de tăcere. Şi a făcut-o pentru că săptămâna aceasta este consacrată donării de organe şi pentru că îşi doreşte ca oamenii să se mobilizeze în această direcţie.

De asemenea, Isabelle Dinoire speră ca grefa de faţă să nu rămână "un subiect tabu". Prin atitudinea ei, Isabelle Dinoire vrea să atragă atenţia asupra acestui subiect. Şi ea poate face foarte bine acest lucru, deoarece ea a trăit pe propria piele experienţa unei grefe care i-a schimbat viaţa.  

La 27 noiembrie 2005, Isabelle Dinoire a fost supusă unei grefe de nas-buze-bărbie, efectuată, în premieră, de chirurgul Bernard Devauchelle de la CHU Amiens. Isabelle Dinoire a fost practic desfigurată de propriul ei câine. Ea dormea profund cu ajutorul somniferelor, când animalul s-a repezit asupra stăpânei sale. Intervenţia chirurgicală efectuată de echipa profesorului Bernard Devauchelle este considerată de complexitate maximă, presupunând complicaţii postoperatorii. Grefa de faţă este, totodată, şi microchirurgie necesară refacerii traseului vaselor şi structurilor. În plus, un asemenea gen de intervenţii este asociat cu complicaţii majore de ordin psihologic.

×