x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Rinosinuzita si antibioticele

Rinosinuzita si antibioticele

13 Apr 2006   •   00:00

Cel mai adesea, cand intra in cabinetul ORL-istului, pacientul rosteste cu siguranta de sine: "Ma doare capul, am sinuzita". Ei bine, acest autodiagnostic este in cele mai multe cazuri o aiureala, fiindca durerea de cap este produsa de atat de multe boli, incat sinuzita e o furnica in musuroiul acesta de cauze ale cefaleei.

Sinuzita este totusi una dintre cele mai barfite si aduse in discutie dintre boli. Statistici riguroase arata ca rinosinuzita cronica este boala cronica cel mai des intalnita in SUA. Cercetarile au aratat ca in cea mai bogata tara a lumii – SUA – cele mai multe antibiotice se consuma pentru tratarea rinosinuzitelor cronice. Dupa cum o alta constatare-soc i-a mirat pe multi. Cele mai multe absente de la serviciu, de la scoala si de la facultate sunt cauzate de rinosinuzite cronice.

BOALA DE SEZON

Se apropie sezonul in care rinosinuzita avanseaza in prim-planul scenei bolilor si tot mai des ii vezi pe oameni cu batista la nas. Tocmai de aceea e bine ca acest capitol important al rinosinuzitelor sa fie limpezit, si asta o facem cu un important ORL-ist, conf. dr. Codrut Sarafoleanu, seful Clinicii ORL de la Spitalul Clinic Sf. Maria – Grivita. In primul rand, rinosinuzitele acute sunt raceli banale de sezon si urmeaza o perioada de scadere a apararii imunitare si daca omul respectiv cara cu el o rinita mai veche, el devine sensibil si face rinosinuzita. Sa precizam ca atat de cunoscutul guturai e o rinita, dar nu o rinosinuzita.

Rinosinuzitele sunt o inflamare a mucoasei din nas si sinusuri. Deci o inflamare a invelisului din nas si sinus. Sinuzitele se insotesc intotdeauna de rinite. Dar rinitele (guturaiele) nu este obligatoriu sa aiba alaturi sinuzite. In rinosinuzita acuta de care ne vom ocupa in continuare apar dureri de cap. Totusi, cand omul se apleaca simte ca ii pulseaza ceva in frunte si ca are o tensiune in sinusuri. In rinosinuzitele acute nu prea exista secretii. Omul nu trebuie sa-si duca prea des batista la nas, pentru ca nasul este infundat. Sinusul este complet blocat si secretiile se acumuleaza in sinusuri si apar dureri mari de cap. In rinosinuzita acuta se inregistreaza febra. Acumularea mare de masa muco-purulenta este cea care da durerile mari de cap. Cand incep sa se scurga, sa se dreneze puroiul si mucozitatile din sinusuri, scad si durerile de cap. In rinosinuzitele acute, nasul este rosu si blocat de inflamarea mucoasei. In rinosinuzitele acute, esential este tratamentul cu antibiotice si medicamente antiinflamatoare.

TRATAMENT TINTIT

Cand se prezinta la ORL-ist, pacientului i se recolteaza mucozitati, care sunt trimise la laborator, li se face antibiograma si dupa 48 de ore vine rezultatul constand in specificarea tipului de microb si la ce antibiotic acesta este vulnerabil. Dar in timpul acestor 48 de ore pana vine rezultatul de la laborator pacientul trebuie tratat si atunci i se dau antibiotice, dar numai prescrise de medic dupa reguli clare. Dupa 48 de ore se continua tratamentul, dar cu antibioticul potrivit cazului in speta, antibiotic descoperit in urma antibiogramei. Antibioticul nu se administreaza doar trei-patru zile, perioada dupa care bolnavul se simte bine, ci cura cu antibiotice trebuie continuata, fiindca dupa trei-patru zile microbii sunt doar ametiti, si nu omorati. Pentru a ucide toti microbii, antibioticul se administreaza minimum sapte zile, maximum 14 zile, dar in medie tratamentul dureaza 10 zile.

OPERATII ENDOSCOPICE. In rinosinuzitele cronice se face tratament cu antibiotice trei saptamani. De asemenea, in aceasta forma cronica a bolii se apeleaza si la cure de antiinflamatoare cortizonice sub forma de spray-uri. Nu este de neglijat nici practica veche mostenita de la bunica, cea in care se dizolvau doua linguri cu sare grunjoasa intr-un litru de apa si apoi se puneau picaturi in nas. Si acum trebuie facute spalaturi saline cu spray-uri saline. Daca tratamentul medicamentos este corect condus, dar nu a dat rezultate, se apeleaza la chirurgie. Chirurgia clasica scotea toata mucoasa bolnava. Acum in rinosinuzitele cronice se intervine cu operatii endoscopice in 95% din cazuri. Cu ajutorul endoscopului se elibereaza complet sinusul de mucoasa bolnava, favorizand drenajul mucozitatilor si patrunderea oxigenului in sinusuri. Microbilor din sinusuri nu le este drag oxigenul, asa ca mor, iar mucoasa sinusului se reface. CRONICE. Rinosinuzitele cronice se intalnesc foarte des. Rinosinuzitele ca sa fie cronice trebuie sa dureze mai mult de 12 saptamani, deci simptomele sa se intinda pe o perioada mai mare de trei luni. Cauzele rinosinuzitelor cronice sunt cauze locale din zona nasului, dar si cauze dentare. Cand igiena cavitatii bucale si a danturii e deficitara, cand in gura exista resturi de dinti suprainfectate, apar granuloame si puroiul roade osul gingiei. Astfel, infectia patrunde in sinusuri si se instaleaza rinosinuzita cronica. Care sunt simptomele rinosinuzitelor cronice? In primul rand, in rinosinuzitele cronice, capul nu doare decat rar si mai ales in complicatii. Capul doare mai des din nevralgii, si nu din rinosinuzitele cronice. In aceasta forma de boala exista secretii purulente urat mirositoare ce se scurg si noaptea din nas sau cand se sufla nasul. Si respiratia ajunge sa miroasa urat. Rinosinuzitele cronice dau tulburari de miros, diminuand simtul olfactiv. Nasul se infunda fie pe ambele nari, fie doar pe o nara.
ANTIINFLAMATOARE SI PUNCTIE. Tratamentul sinuzitei presupune antibiotice si antiinflamatoare pe baza de cortizon, dar terapia cortizonica nu e periculoasa, fiindca dureaza putin. Si fiindca trebuie eliberate canalele de scurgere a mucozitatilor, se dau timp de sapte zile medicamente vasoconstrictoare, adica descongestionante nazale. Uneori se impune si o spalatura a sinusurilor prin punctii, desi ele se fac din ce in ce mai rar. Punctia cu un ac lung nu e foarte dureroasa, fiindca se face sub anestezie. Cu ajutorul punctiei, pe langa spalatura sinusurilor, se introduc in sinusuri si antibiotice si antiinflamatoare. Rinosinuzitele acute dau uneori complicatii la nivelul ochilor, dar si complicatii la nivelul craniului, si anume periculoasele meningite sau abcese cerebrale. La rinitele purulente, deci fara sinuzite, nu este nevoie de antibiotice. Ele sunt virotice si se stie ca virusii nu sunt atacati de antiobiotice. Este o situatie asemanatoare cu aparitia rosului in gat, cand se dau degeaba antibiotice in aceasta faza.
×