x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Semne care prevestesc un atac de cord

Semne care prevestesc un atac de cord

de Magda Colgiu    |    14 Feb 2011   •   18:20
Semne care prevestesc un atac de cord
Sursa foto: /Thinkstock

151856-18-29-sante-30.jpgAtacul cardiac loveşte doar aparent ca o lovitură de fulger, avertizează cardiologii. Aproximativ 95% dintre supravieţuitorii unui astfel de atac au descris după acest episod o serie de simptome care ar fi trebuit să reprezinte semnale de alarmă şi chiar să îi trimită la medic pe suferinzi. Simptome care sunt resimţite cu săptămâni şi chiar luni înainte de atacul de cord şi care nu se reduc doar la dureri în zona pieptului.

 

1. Indigestie sau greaţă
Două dintre cele mai frecvente simptome în caz de atac de cord sunt greaţa şi durerile de stomac. Simptomele pot avea grade diferite de severitate, de la apariţia unei indigestii uşoare până la crampe foarte dureroase sau stări de vomă. Există şi persoane care suferă de dureri în partea de sus a abdo­menului. În general, femeile şi persoanele cu vârste peste 60 de ani au un risc mai mare să sufere acest tip de dureri, pe care, foarte rar, le asociază cu afecţiunile cardiace.

Cardiologii accentuează însă că nu orice durere de stomac sau stare de greaţă reprezintă semn de atac de cord. Dar dacă acest simptom este unul frecvent şi nu este cauzat de schimbarea obiceiurilor alimentare (masă copioasă sau un preparat deosebit), poate că e bine să mergeţi la un medic.

 

2. Dureri de maxilare, ureche, gât sau umăr
O durere ascuţită sau o amor­ţeală în piept poate semnala un atac de cord. Atenţie! Această durere nu se înregistrează în cazul tuturor celor care au probleme car­di­ace. Dimpotrivă. Mulţi pacienţi
s-au plâns de dureri în gât sau în zona umărului cu câteva săptă­mâni înainte de un atac de cord.  Au fost şi pacienţi care au afirmat că du­rerea „se plimba” între maxilar şi ureche. Femeile susţin că dure­rea pe care au simţit-o se localiza între umeri. Un alt aspect care ar trebui să atragă atenţia este durerea deosebit de intensă, dar de foarte scurtă durată, „ca o pişcătură deosebit de puternică”. Dar până să apucaţi să vă văitaţi, ea a şi trecut. Această durere se mută în diverse locuri: gât, maxilar, umeri etc. Dacă durerea revine, mergeţi la medic, recomandă cardiologii americani.

 

3. Disfuncţii erectile
Un bărbat care are probleme cu menţinerea erecţiei ar trebui să meargă la medic, deoarece afec­ţiunile coronariene pot fi de vină.
Din păcate, mulţi bărbaţi adulţi nu iau în calcul acest aspect şi dau vina pe faptul că nu mai sunt tineri. Medicii explică pro­blemele erectile prin faptul că arterele care alimentează penisul cu sânge sunt îngustate de ateroamele de pe pereţii vaselor, înainte ca plăcile de aterom să obstrucţioneze arterele coronare mari. Astfel, aceste artere se îngustează şi nu mai irigă zona pelviană. Prin urmare, sângele nu mai ajunge la penis în cantitatea necesară. Conform unui studiu efectuat în mai multe ţări europene, doi din trei europeni au avut întâi probleme erectile, după care au fost diagnosticaţi şi cu afecţiuni cardiace.

 

4. Oboseală, extenuare
Multe persoane se plâng frecvent de stări de oboseală sau chiar de extenuare. Unele dintre ele au diferite explicaţii: slujba obositoare, probleme în fami­lie etc. Însă, trebuie să ştiţi că aproximativ 70% dintre pacientele cu afec­ţiuni cardiace s-au plâns de stări de oboseală cu doar câteva săptămâni înainte de un atac de cord. Medicii spun că vă puteţi da seama cu uşurinţă dacă oboseala pe care o simţiţi este cauzată de inimă şi nu de activită­ţile zilnice. Astfel, dacă simţiţi stare de extenuare care nu vă permite nici măcar să vă daţi jos din pat, darămite să mai fiţi apţi de alte activităţi, sunaţi la medic. Explicaţi-i simptomele şi el va decide.

 

5. Dispnee şi ameţeli
O inimă care nu primeşte suficient sânge nu beneficiază de cantitatea de oxigen de care are nevoie. Şi când orga­nismul nu primeşte suficient oxigen, senzaţia de ameţeală se instalează aproape instantaneu. „E ca şi cum aţi fi la altitudine foarte înaltă!”, precizează medicii. Specialiştii avertizează că majoritatea oamenilor cred că problemele de respiraţie sunt cauzate de afecţiuni ale plămânilor, dar frecvent ele ascund şi boli cardiace.

 

6. Picioare umflate sau dureroase
Dacă inima nu funcţio­nează la capacitate normală, deşe­urile sau toxinele din ţesuturi nu sunt transportate de sânge, motiv pentru care se formează edeme sau umflături. Acestea pot fi, de asemenea, provocate de retenţia de lichide. De obicei, edemele încep să se formeze în zona picioarelor, deoarece acestea sunt cele mai îndepărtate de inimă. De asemenea, când ţesuturile nu primesc suficient sânge, se poate instala o afecţiune dureroasă numită ischemie. Prin urmare, când mergeţi la medic, amintiţi-i şi de eventualele umflături din zona picioarelor. 

 

7. Insomnie şi anxietate
Insomnia poate fi un semn că probabilitatea de a suferi de un atac de cord este foarte mare. Nici medicii nu au reuşit să descopere legătura dintre insomnie şi atacul de cord. Dar ei spun că s-au întâlnit numeroase cazuri de acest tip. Mulţi pacienţi au declarat că în timpul nopţii s-au trezit pentru că au simţit că inima lor „o ia la goană”, motiv pentru care nu mai puteau adormi. De asemenea, mulţi pacienţi s-au trezit cu senzaţia neplăcută că ceva deosebit de rău avea să se întâmple. Dacă, de obicei, nu aveţi probleme cu somnul şi nici nu sunteţi anxioşi fără motiv şi totuşi aţi trecut prin aceste stări, faceţi acum o programare la medicul de familie. 

 

8. Simptome de gripă
Piele rece şi umedă, transpiraţie abundentă, senzaţie de slăbiciune sau de oboseală. Sunt semne care ne duc cu gândul la răceli, la gripă. Dar ele pot anunţa, de fapt, apropierea unui atac de cord. Chiar dacă aceste simptome sunt însoţite de o durere în piept, oamenii nu se sperie. Pentru că, în caz de gripă, durerile în piept sunt destul de frecvente. De aceea, dacă suferiţi de toate aceste simptome, dar nu aveţi febră, nu ezitaţi să mergeţi la medic. Specialiştii avertizează că aceste simptome nu sunt cauzate de gripă, ci de faptul că circulaţia deficitară poate provoca acumularea de lichid în plămâni. ConsecinţaĂ Durerile în piept şi tulburările de respiraţie ce cauzează oboseala.

 

9. Puls rapid şi neregulat
Un simptom mai puţin cunoscut şi care „anunţă” ata­cul de cord este tahicardia ventriculară. „Mai precis, este vorba despre un puls rapid şi neregulat. În timpul acestor episoade, ce apar brusc, inima bate foarte puternic şi rapid. E ca şi cum aţi urcat un munte, fără însă să fi făcut acest lucru”, descriu medicii  această senzaţie. Episoadele de tahicardie ventriculară durează câteva secunde sau minute. În cazul în care tahicardia durează mai mult de câteva secunde, ea poate fi însoţită de ameţeli şi de slăbiciune. 

 

10. Nu vă simţiţi în apele dumneavoastră
Iminenţa unui atac de cord poate fi anunţată şi de o stare neobişnuită, care însă nu poate fi descrisă foarte clar. „Aveam senzaţia că nu sunt în apele mele”, afirma o pacientă care a trecut prin experienţa unui atac de cord. Senzaţia poate fi percepută şi de cei din jur, nu doar de pacient. Astfel, dacă observaţi că o persoană energică devine brusc apatică şi are dese pierderi de memorie... anunţaţi medicul.

ATACUL DE CORD. Un atac de cord reprezintă o leziune a miocardului cauzată de scăderea irigării sangvine. Un cheag de sânge, care se formează într-o arteră îngustată de acumularea de colesterol şi de alte depozite lipidice, determină, de obicei, obstruc­ţia. Din acest motiv, inima nu mai primeşte cantitatea de sânge de care are nevoie.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei