x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Soarele şi inima

Soarele şi inima

de Georgeta Licsandru    |    17 Iun 2008   •   00:00

După o anumită vîrstă, inimii nu-i prea place soarele! „Vara, vîrstnicii, cei cu afecţiuni cardiovasculare sînt foarte vulnerabili. Efortul de adaptare la temperaturile ridicate suprasolicită aparatul cardiovascular. De aceea, în rîndul vîrstnicilor sînt înregistrate cele mai multe lipotimii, accidente vasculare cerebrale, provocate atît de caniculă, cît şi de abaterile alimentare, de lipsa hidratării sau de inconsecvenţa în tratament. Aceşti pacienţi trebuie să îşi respecte medicaţia, apoi să evite expunerea prelungită la soare şi să consume lichide: apă, ceaiuri neîndulcite, sucuri de legume şi fructe proaspete“, arată conf. dr Dumitru Matei. 

Specialistul nostru atrage atenţia asupra medicaţiei. Vîrstnicii nu trebuie să renunţe la tratament, crezînd că accentuarea simptomelor, starea de oboseală sau senzaţia de lipsă de aer se datorează ineficienţei medicamentelor. Nu este vorba decît despre exacerbarea simptomelor pe fondul scăderii presiunii atmosferice sau creşterii umidităţii.  

Respectaţi tratamentul!

Tratamentul obişnuit în cazul cardia­cilor constă în administrarea de anticoagulante şi vasodilatatoare. În timpul verii, vasodilataţia produsă de aceste medica­men­te este accentuată de temperaturile ridicate. În aceste condiţii, cardiacii sînt mai vulnerabili în faţa accidentelor vasculare cerebrale. Soluţia constă tot în evi­ta­rea expunerii la soare, mai ales la orele amiezii. „La un pacient normal, pe un te­ren vascular parţial compromis poate a­pă­rea un accident vascular cerebral de intensitate minimă, ceea ce se traduce clinic printr-o pareză. Un cardiac însă, dacă ia un tratament anticoagulant de fond şi se expune şi la soare, poate să dezvolte accidente vasculare grave“, atrage atenţia conf. dr Dumitru Matei, şeful Catedrei de Medicină de Familie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“.

ATACURI DE CĂLDURĂ.
În timpul verii, dacă depun efort fizic prelungit, atît vîrstnicii, cît şi tinerii pot suferi a­tacuri de căldură. Acestea se manifestă prin dezorientare temporală şi spaţială, comportament bizar, confuzie şi chiar comă. În zilele caniculare, la vîrstnici, asemenea atacuri de căldură pot apărea chiar şi în lipsa efortului fizic.

×
Subiecte în articol: sanatatea bunicului