x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Splina nu se ocupă de digestie

Splina nu se ocupă de digestie

de Florin Condurateanu    |    01 Iul 2011   •   21:00
Splina nu se ocupă de digestie

Una dintre greselile prezente in cu­nos­tintele populatiei este aceea ca splina face parte din aparatul di­gestiv. Eroare. Splina nu se ocupa de di­ges­tie. Splina este un organ important, care face parte din aparatul he­matologic (al sangelui), dar si din apa­ra­tul imunitar, din sistemul en­do­crin (al glandelor), din aparatul circulator.

Explica profesor doctor Mircea Beuran, seful clinicii de chirurgie de la Spi­talul de Urgenta Floreasca.

Cand eritrocitele, adica globulele rosii, isi incheie rolul, se retrag in spli­na ca sa moara. Splina este un cimitir al globulelor rosii. In splina sunt pre­lu­crate eritrocitele moarte si ra­ma­si­tele sunt trimise in sangele circu­lant. O marire a splinei scade nu­ma­rul de limfocite (globule albe), cele care lupta cu infectiile. Uneori, splina nu-si mai indeplineste rolul de recirculare a trombocitelor, cele care sunt res­ponsabile de coagularea, de fluidi­ta­tea sangelui. Prin urmare, e de evitat o eliminare a splinei. Se intampla ca acest organ sa sufere un traumatism, o lovire grava in urma unui accident. Dar si in aceste conditii, chirurgul trebuie sa mediteze ce interventie e necesara pentru a conserva o parte a splinei, necesara in indeplinirea ro­lu­rilor explicate mai sus. Fiindca ea fa­ce parte din armata de aparare a or­ga­nismului, din lantul imunitar.

Medicina a clasificat afectarea spli­nei in cinci stadii de gravitate. In sta­diile 1-3 intinse de la leziuni de su­prafata pana la leziuni in 'carnea' or­ganului, vasele nefiind afectate. In aceste stadii, splina nu se opereaza, pa­cientul este supravegheat, este re­e­c­hilibrat. Organismul repara orga­nul, lipeste splina rupta.

In stadiul 4 exista o leziune si la vase. Chirurgul scoate doar partea de splina care sangereaza. Restul splinei se conserva, pentru a indeplini functia de imunitate. Daca traumatismul e mare, deci in stadiul 4 nestapanit si in stadiul 5, splina se scoate si este prelucrata de chirurg. Se taie fasii din splina care nu e afectata, se maruntesc in cuburi si apro­ximativ 40% din masa splinei astfel prelucrata se implanteaza inapoi in ab­domen, in prapore. Este un au­to­im­plant care prinde. Astfel, splina im­plantata din nou isi indeplineste ro­lurile. Uneori, splina se mareste. De vina pot fi mai multe nereguli, un chist hidatic in splina, un abces in splina (o infectie localizata in splina ca un furuncul) sau un TBC la splina.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei