x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Sport periculos: abuzul de cafea şi de alcool

Sport periculos: abuzul de cafea şi de alcool

de Florin Condurateanu    |    18 Iul 2010   •   00:00
Sport periculos: abuzul de cafea şi de alcool
Sursa foto: /Thinkstock

Există o vorbă sugestivă despre lucrarea inimii, despre această pompă care împinge zeci de ani sângele prin vase, vorbă care sună astfel: orice inimă este proiectată să execute un număr fix de bătăi. Şoricelul a cărui inimioară bate repede trăieşte puţin, iar elefantul dotat cu ditamai inima ce pulsează rar trăieşte peste 100 de ani.

Deci, cu cât o inimă bate mai iute, cu cât un om are pulsul mai ridicat, cu atât inima îşi consumă zestrea de pulsaţii la care este prevăzută, şi omul cu tahicardie, adică având inima rapidă, trăieşte mai puţin.

În aceste condiţii, băutorii de cafea în exces trebuie să ia în considerare aspecte importante. Cafeaua stimulează bătăile inimii, deci creează o tahicardie după ce ai sorbit ultima înghiţitură a cănii cu cafea.

Cu alte cuvinte, cafeaua pune la turaţie ridicată inima. Şi o inimă aflată în turaţie maximă se consumă mai repede. Deci sportul acela păcătos de a răsturna pe gât 6-7-8 căni rase cu cafea duce la o uzură prematură a inimii, deci şi la ivirea mai devreme a bolilor cardiace însoţite adesea şi de oprirea inimii. Tocmai de aceea medicii recomandă cumpătare în consumul de cafea.

E bine să se bea o cafea dimineaţa şi cu atât mai bine dacă se poate ca ea să nu fie îndulcită cu zahăr. Pe vremea lui Ceauşescu, sărăcia de import a cafelei îi adusese pe români în situaţia să se păcălească umplându-şi cănile cu aşa-zisul "nechezol". O cafea trucată. I se spunea "nechezol" pasămite de la posibilul nechezat de cal, din cauza falsurilor şi a ierburilor din nechezol preparat din năut şi alte boabe prăjite. Însă combinaţia asta trucată pe post de cafea era toxică pentru ficat.

La acelaşi risc ne expunem şi atunci când facem exces de cafea. După cum trebuie să avem o anume grijă şi în consumul exagerat de ciocolată, de băuturi de tip cola, care alături de cafea reprezintă şi ele excitante pentru sistemul nervos central.   

O altă informaţie pentru amatorii de a turna pahare şi iar pahare cu alcool pe gât. Nu mai vorbim despre faptul că alcoolul în exces şi băut zilnic loveşte puternic celula nervoasă. Dar e bine de ştiut că alcoolul şi îngraşă, fiindcă reprezintă multe calorii. Se scuză unii, dar se amăgesc cum că berea nu e alcool. Greşit! Berea are alcool chiar dacă în diluţie mai mare şi, în plus, berea este băutura alcoolică în măsură a îngrăşa cel mai tare prin aportul important de calorii. Dar băutorii de alcool trebuie să ia cunoştinţă şi de un fapt mai puţin comentat. Alcoolul accentuează şi atât de temuta ateroscleroză, pentru că din metabolizarea alcoolului în organism rezultă grăsimi ce se depun pe vase.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă