x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Streinu-Cercel: 1.400 de candidaţi au promovat rezidenţiatul, dar nu au post

Streinu-Cercel: 1.400 de candidaţi au promovat rezidenţiatul, dar nu au post

30 Noi 2009   •   00:00

Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru 1.400 de candidaţi care au promovat rezidenţiatul, dar pentru care nu mai există posturi, a anunţat luni secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel. La concursul de rezidenţiat din 15 noiembrie au fost înscrişi 5.063 de candidaţi pe 2.985 de posturi. La medicină generală au fost 4.454 de medici, care şi-au disputat 2.670 de posturi.

"Cele 2.670 de posturi au fost ocupate, dar există 1.400 de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, dar care nu au posturi, întrucât acestea sunt finanţate de la buget", a explicat secretarul de stat. El a spus că în prezent Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru aceşti 1.400 de candidaţi, una dintre ele fiind transformarea posturilor vacante de la specialităţi din fiecare spital pentru aceşti rezidenţi. "Este o problemă financiară pe care încercăm s-o rezolvăm", a precizat secretarul de stat.

Concursul de rezidenţiat a avut loc în 15 noiembrie în Capitală pentru toate specialităţile, iar repartizarea pe post a avut loc în zilele de sâmbătă şi duminică.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă