x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Studiu: Ceafă groasă, inimă slabă

Studiu: Ceafă groasă, inimă slabă

de Oana Antonescu    |    16 Mar 2009   •   00:00
Studiu: Ceafă groasă, inimă slabă

Circumferinţa gâtului, ca şi cea a taliei, poate indica riscul de boli cardiovasculare, susţin cercetătorii americani. Cu cât gâtul este mai gros, cu atât mai mare este pericolul de a suferi de boli de inimă.



Nu doar indicele de masă corporală este important pentru evaluarea riscului de boli cardiovasculare, ci şi depunerile de grăsime locali­za­te, potrivit studiului Framingham, reali­zat de Institutul american de cardiologie, pneumologie şi hematologie din Boston (NHLBI) şi prezentat în cadrul congresului Asociaţiei Americane de Cardiologie.

Astfel, specialiştii americani au observat că circumferinţa gâtului şi cea a taliei pot reprezenta un semnal de alarmă cu pri­vi­re la pericolul de afecţiuni cardiace. Mai mult, se pare că gâtul gros este asociat riscului de boli cardiovasculare chiar şi atunci când talia se încadrează în dimensiunile normale.

COLESTEROL "BUN" SCĂZUT
Cercetătorii americani au analizat peste 3.300 de bărbaţi şi femei cu o vârstă medie de 51 de ani, relatează BBC online. Potrivit acestora, circumferinţa mare a gâtului este asociată cu un nivel scăzut de colesterol "bun" (HDL) şi cu o concen­tra­ţie crescută a glucozei sangvine.

Circumferinţa medie a gâtului este de 40,5 centimetri în cazul bărbaţilor şi de 34,2 centimetri în cazul femeilor. Pentru fiecare trei centimetri în plus de grăsime în jurul gâtului, bărbaţii incluşi în studiu aveau cu 2,2 miligrame mai puţin HDL coleste­rol pe decilitrul de sânge (mg/dl) şi fe­mei­le cu 2,7 mg/dl.

Colesterolul "bun" are efect protector pentru sistemul cardio­vas­cular, iar scăderea concentraţiei acestuia sub 40 mg/dl în cazul bărbaţilor şi sub 50 mg/dl în cazul femeilor creşte riscul de probleme cardiovasculare.

Glucoza sangvină este cu 3 mg/dl mai crescută la bărbaţi şi cu 2,1 mg/dl la femei pentru fiecare trei centimetri adăugaţi la circumferinţa normală a gâtului. Creş­te­rea nivelului de glucoză este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

Un studiu anterior arăta că şi apneea de somn este asociată cu o circumferinţă ma­re a gâtului. Potrivit specialiştilor, băr­ba­ţii cu o circumferinţă mai mare de 43 de centimetri şi femeile cu un gât mai gros de 40,5 centimetri sunt mai expuşi apneei de somn, care la rândul ei poate duce la apariţia hipertensiunii arteriale, accidentului vascular cerebral sau infarctului miocardic.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă