x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Studiu - Emotiile si crizele de astm

Studiu - Emotiile si crizele de astm

de Oana Antonescu    |    01 Sep 2005   •   00:00

O echipa de cercetatori americani a demonstrat ca exista o legatura la nivel cerebral intre crizele de astm si emotii.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Wisconsin-Madison au aratat ca doua dintre regiunile creierului au o activitate intensa atunci cand bolnavii traiesc o perioada incarcata emotional si pot sa starneasca o criza de astm. La studiul doctorului Richard Davidson au participat sase pacienti cu o forma usoara de astm. Fiecaruia dintre ei i s-au aratat trei categorii de cuvinte: unele legate de aceasta boala, altele negative, dar fara sa fie legate de astm, si o a treia categorie de cuvinte, neutre.

Activitatea cerebrala a celor sase participanti a fost monitorizata prin metode imagistice. "Intre personalitatea bolnavului si astm exista o legatura foarte stransa", a explicat dr. Mark Britton, presedintele Fundatiei Britanice de Pneumologie. Pe viitor, doctorii ar putea avertiza pacientii sa fie prudenti in perioadele mai incarcate emotional si sa mareasca doza de medicatie pentru a preveni crizele.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă astm