x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Sunteti la zi cu vaccinarile?

Sunteti la zi cu vaccinarile?

02 Apr 2006   •   00:00

Dupa varsta de 18 ani, foarte multi uita ca unele vaccinuri se repeta pe parcursul intregii vieti. Desi sistemul imunitar "memoreaza" vaccinurile administrate in copilarie, este nevoie de intarirea protectiei dobandite atunci. Orice vaccinare repetata pentru a intari si a prelungi imunitatea data de vaccinarea initiala se numeste rapel. Ei bine, rapelul permite organismului sa produca anticorpi in scopul protejarii de o anumita boala, chiar si dupa o perioada indelungata de la vaccinarea initiala. Important este sa se faca rapelul pentru a mentine nivelul anticorpilor.

In schimb, nu acelasi lucru se intampla in cazul vaccinarii antigripale. "In fiecare an, la inceputul toamnei, suntem nevoiti sa facem un nou vaccin antigripal, deoarece tulpinile virale se modifica sau sufera mutatii de la un sezon la altul. Vaccinul trebuie sa ofere protectie impotriva tulpinii aflate in circulatie in anul respectiv. Asadar, pentru a ne feri anul acesta de gripa trebuie sa facem vaccinul specific sezonului 2006-2007", explica asist. univ. dr. Florin Caruntu, seful Sectiei de boli infectioase – adulti de la Institutul "Matei Bals".

Antihepatitic, antitetanos

Unul dintre cele mai frecvente rapeluri este vaccinul impotriva hepatitei B. Acesta trebuie repetat o data la 5 ani, mai ales in cazul persoanelor la risc: cadre medicale, pacienti care fac dializa sau care sunt deseori supusi interventiilor chirurgicale, consumatori de droguri, amatori de tatuaje, piercinguri, homosexuali, cei care au o viata sexuala dezordonata. Vaccinul antihepatitic B este bine sa fie asociat cu vaccinul antihepatitic A. Un alt vaccin care se repeta o data la 5 ani este antitetanosul. Ocazional, in cazul persoanelor muscate de caini, este indicat vaccinul antirabic, care ofera protectie aproximativ 3 ani.

Precautii

Adultii tolereaza mai greu vaccinurile decat copiii? Raspunde dr. Florin Caruntu: "Intr-adevar, sistemul imunitar al adultilor poate reactiona mai zgomotos la vaccinuri, dar asta nu inseamna ca le suporta mai greu. Ca reactii adverse pot aparea starile de oboseala trecatoare, febra usoara, durerea si iritatia locala. Insa acestea sunt din ce in ce mai usor de suportat o data cu aparitia noilor vaccinuri purificate si recombinate prin inginerie genetica".

Oricum, vaccinurile trebuie administrate numai cu avizul medicului. In cazul vaccinarii antihepatitice B trebuie mai intai sa efectuam analize de sange pentru a afla daca in corp exista sau nu anticorpi pentru hepatita B. Medicii numesc aceasta analiza titrarea anticorpilor. Vaccinurile se pot face fie la medicul de familie, fie la centrul de consiliere epidemiologica din cadrul Institutului de Boli Infectioase "M. Bals".

GRATUITE. Dr. Ruxandra Draghicenoiu, medic specialist boli infectioase – pediatrie de la Institutul "M. Bals", prezinta schema vaccinarilor obligatorii si gratuite in cazul copiilor. La 24 de ore de la nastere se face vaccinul antihepatitic B, iar la nou-nascutii peste 2.500 de grame se adauga vaccinul BCG (contra tuberculozei). Apoi, medicul de familie efectueaza tetravaccinurile la 2, 4 si 6 luni. La 2 si 6 luni se repeta vaccinul antihepatitic B. La un an se face vaccinul ROR (rujeola, oreion, rubeola). La un an si la 5 ani se face rapelul antihepatitic B, la 2 ani si jumatate si la 6 ani – vaccinurile antidifterotetanos si antipertusis, la 9 ani – vaccinul antipoliomielita.

×
Subiecte în articol: vaccinul sanatatea noastra