x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Telenovela din stomac

Telenovela din stomac

de Florin Condurateanu    |    27 Noi 2008   •   00:00

Am  menţionat că există nişte boli în cârca lor punându-se toate neclarităţile medicinei. Când ştiinţa nu poate developa boala unui om, găseşte refugiu în a declara: "Dom’le, ai o alergie!".



Tot aşa se întâmpla şi cu gastrita. Când apărea o neregulă ciudată în sistemul digestiv şi nu se putea preciza o cauză, medicii se scuzau: "Ai o gastrită". Până când a apărut endoscopia, acea cameră video în vârful unui "şarpe" flexibil, cu care se pătrunde în stomac şi atunci se vede ce este în neregulă la faţa locului, ba se culege şi un fragment de mucoasă gastrică ce ajunge sub microscop. Prin endoscopie s-a dovedit că numai 20% din puhoiul de diagnostice de gastrită erau cu adevărat gastrită. Gastrita este o inflamaţie în mucoasa gastrică. Adică în mucoasa stomacului. Explică această maladie prof. dr Alexandru Oproiu: gastritele pot fi cu şi fără simptome. După cum cea mai răspândită clasificare în domeniul gastritelor este aceea de gastrite acute şi gastrite cronice. Gastrita acută, cea în plină criză, este o gastrită erozivă. Are loc o înroşire a mucoasei, edem, adică umflarea cu lichid a ţesuturilor, şi porţiunea de eroziune, adică de perete ros de boală. Care sunt cauzele gastritei acute? Multe dintre aceste gastrite sunt provocate de medicamente. În principal de antiinflamatoare pe bază de cortizon sau fără cortizon, de exemplu aspirina, ce le înghit ani lungi bolnavii de reumatisme. Preparatele pe bază de fier care se înghit ca şi citostatice administrate pe cale bucală pot provoca gastrite acute. Unele traumatisme precum strivirile, arsurile pot genera gastrite acute. Un şoc septic, adică o scădere a hipertensiunii şi a respiraţiei cauzate de o invazie bruscă de microbi, conduce la gastrite acute. În insuficienţa renală, mai poate apărea gastrita acută. Şi acel microb provocator de ulcer, Helicobacter pilori, poate provoca gastrite acute. Gastritele cronice, cele mai multe, provin tot din infecţia cu Helicobacter. Dar gastrite cronice pot fi generate şi de boli autoimune.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă gastrite