x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Testul oricarui barbat adult

Testul oricarui barbat adult

de Magda Marincovici    |    05 Noi 2005   •   00:00
Testul oricarui barbat adult

Cercetatorii canadieni au anuntat ca lucreaza la un nou test al cancerului de prostata.

Cancerul de prostata este cea mai frecventa forma de neoplasm masculin. Aceasta afectiune pune in mare cumpana relatia de cuplu a unui numar din ce in ce mai mare de barbati adulti.

Depistarea cancerului de prostata nu-i usoara nici pentru pacient, nici pentru medic. Cea mai frecventa metoda este biopsia, investigatie la care numerosi barbati sunt supusi aproape inutil.

SPERANTA. Iata ca o societate specializata din Quebec lucreaza la ora actuala la elaborarea unui test de surprindere in faze incipiente a cancerului prostatei printr-o analiza a urinei. Directorul societatii, Camille Chypre, spune ca testul uPM3 faciliteaza mult diagnosticul.

DIAGNOSTIC. In prezent, un element despre un posibil cancer de prostata este evidentiat prin examenul prostatei si dozarea sanguina a unei proteine specifice acestui organ. Insa, doar unul din patru barbati investigati are cancer de prostata.

Testul uPM3 este conceput pentru a detecta o gena specifica acestei forme de cancer si care este prezenta in urina. Acest test este foarte important, deoarece permite specialistului sa puna diagnosticul fara ca pacientul sa mai faca biopsie. Potrivit unor studii, doua treimi din totalul biopsiilor indicate pentru cancerul de prostata sunt negative.

DETECTARE. Gena PCA3DD3 este valabila in majoritatea formelor de cancer al prostatei. Detectarea ei in urina este posibila printr-o tehnologie specifica de laborator. Testul are un inalt grad de fiabilitate, permitand ca la 95 de barbati dintr-un lot de 100 sa precizeze existenta bolii. Studiile efectuate mai arata ca la subiectii investigati intamplator, testul permite diagnosticarea bolii la unul din doi barbati, comparativ cu metodele anterioare, unde raportul este de un barbat din trei.

ANATOMIE. Prostata este o glanda sexuala masculina situata sub vezica, care cantareste aproximativ 20 de grame. Aceasta glanda este formata din trei lobi (stang, drept si median) si din zone musculare. Ea este sediul de producere a unor substante care sunt depistate in sperma. Prostata nu este un organ vital. La ora actuala printr-o detectare precoce si un tratament bine tintit, un barbat cu cancer de prostata traieste de trei ori mai mult, fata de acum 20 de ani.

METODA
Cercetarile la acest test performant nu s-au finalizat, dar directorul societatii promite ca in doi-trei ani sa-l poata scoata pe piata.
Specialistul nostru medicul Nicoale Calomfirescu spune ca acest test trebuie apreciat ca un mijloc suplimentar de informare asupra acestei boli, o noua metoda din arsenalul de diagnostic al cancerului de prostata, prescrisa inainte de a face o biopsie.
Nu este exclus ca sa fie utilizat pentru testarea populatiei masculine adulte in vederea depistarii precoce a bolii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă prostată