x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Tradarea memoriei

Tradarea memoriei

de Florin Condurateanu    |    05 Oct 2005   •   00:00
Tradarea memoriei

Medicina a privit altfel boala Alzheimer dupa ce in discursul prilejuit de vizita doamnei Tacher, presedintele Statelor Unite, faimosul Ronald Reagen, a citit de trei ori acelasi pasaj din discurs, iar a doua zi nu si-a mai amintit nimic din aceasta gafa. Erau primele semne ale bolii Alzheimer care avea sa-l cotropeasca pas cu pas pe presedintele Reagen. In categoria bolii Alzheimer se regaseste acum si fenomenul de dementa senila, de alterare cu varsta a functiilor cognitive. Cei mai multi care incep sa uite nu inseamna ca au boala Alzheimer. Cu trecerea anilor, omului ii slabeste o serie intreaga de functiuni. Ii slabeste vederea, se imputineaza auzul, mersul e tot mai greu si firesc incep sa apara tulburari de uitare, de mica amnezie si in memorie. Conferentiar doctor Radu Mihailescu, directorul general al celui mai mare spital de psihiatrie, Spitalul de Neuropsihiatrie "Obregia", spune ca statisticile arata ca intre 65-74 de ani dementa Alzheimer afecteaza doar 5% din populatie. Dar intre 75-85 de ani ea se regaseste la 20% din populatie, iar la batranii de peste 85 de ani, dementa senila Alzheimer afecteaz 40-50% dintre cei in varsta. Cineva frumos spunea ca memoria este un jurnal din care bolnavul rupe firele dinspre sfarsitul jurnalului spre inceputul lui. Deci ingrijorarea apare ca se altereaza memoria pe termen scurt. Bolnavul isi aminteste cum erau imbracati nuntasii la nunta lui de-acum 50 de ani, insa uita ce a mancat dimineata. Asa ca se intampla ca persoana atinsa de dementa senila sa manance de doua ori dimineata sau sa dea a doua oara telefon cuiva cu care abia terminase convorbirea.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă