x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Un nou an, o noua viata

Un nou an, o noua viata

03 Ian 2006   •   00:00
SANATATEA NOASTRA
A mai trecut un an... cu bune si cu mai putin bune. Dar in ambele cazuri suntem mai castigati cu noi experiente. De aceea inceputul de an trebuie sa fie un prilej de a constientiza ca fiecare firicel din clepsidra vietii merita sa fie trait.
Pentru a ne simti impliniti, este bine sa invatam sa apreciem fiecare secunda a vietii noastre. Daca lasam timpul sa treaca pe langa noi, vom ajunge sa nu pretuim ce am realizat in viata, pentru ca nu am dat importanta lucrurilor bune atunci cand s-au intamplat. Iar in cazul in care am intampinat obstacole, nu am reusit sa invatam nimic din ele.

Un an este o unitate de masura a timpului. Dar ne ajuta sa ne ordonam viata, sa facem o clasificare. Psihologii spun ca inceputul anului este momentul cel mai potrivit pentru o astfel de planificare. Vrei sa renunti la fumat? Iti propui sa adopti un regim de viata sanatos, care sa cuprinda o dieta echilibrata si activitate fizica? Iti doresti sa te simti implinit la locul de munca? Visezi sa intemeiezi o familie? Iti doresti un copil? Inceputul anului este perioada ideala pentru a lua toate aceste decizii personale.

Lasa-te de fumat!


"La nivel mondial, tutunul ucide anual aproximativ 4 milioane de oameni, dintre care 1,2 milioane sunt europeni. Fumatul produce mai multe victime decat SIDA, alcoolul, abuzul de droguri, accidentele de circulatie, fiind astfel prima dintre cauzele de deces ce pot fi prevenite", explica dr. Magda Ciobanu, coordonatorul Centrului pentru Renuntarea la Fumat din cadrul Institutului de Pneumologie "M. Nasta". Toti fumatorii sunt constienti intr-o anumita masura de aceste riscuri la care se expun cand isi aprind tigara. Si totusi de ce continua sa se intoxice? Pur si simplu pentru ca nicotina este un drog. "Fumatorului nu i se poate reprosa ca nu are vointa, el este victima dependentei", spune medicul. De aceea, orice persoana care vrea sa se lase de fumat are nevoie de o motivatie puternica. Stabilirea acestei dorinte la inceput de an contribuie foarte mult la crearea motivatiei.

Simte-te bine in pielea ta!


Sedentarismul, stresul zilnic, alimentatia nesanatoasa iti fac viata un chin. Ai nevoie de o schimbare rapida! Adoptarea unui program de exercitii fizice este cea mai potrivita metoda pentru a face fata stresului, spun psihologii. Miscarea iti reda pofta de viata si, in plus, te ajuta sa-ti remodelezi corpul. Potrivit unui studiu aparut in Archives of Internal Medicine, sportul este un veritabil antidepresiv. Explicatia: miscarea genereaza la nivelul creierului secretia de endorfine, substante care echilibreaza starea psihica. Pentru a beneficia de toate aceste avantaje, important este sa-ti stabilesti un program destinat activitatii fizice (cand, cate zile pe saptamana, unde) si obiective clare (vreau sa slabesc, vreau sa-mi recapat buna dispozitie...). In ceea ce priveste dieta sanatoasa, nutritionistii sunt de parere ca nu exista alimente bune si alimente rele. Tot secretul consta in echilibrarea alimentatiei. Cu alte cuvinte, este necesar sa mananci din toate, dar in cantitati moderate. Si nu uita de regula de aur a celor trei mese pe zi si a celor doua gustari intre mese.

Fii in forma la serviciu


Majoritatea angajatilor isi petrec mai mult de jumatate din viata la locul de munca. Daca tot ai hotarat sa faci ceva bun pentru viata ta, merita ca, imediat dupa vacanta de Sarbatori, sa pornesti cu dreptul si la serviciu. Obiceiurile sanatoase te pot ajuta sa mergi cu placere la birou. Conform unui vast studiu realizat in Franta, o persoana din doua lucreaza sub presiunea stresului. Acesta poate avea consecinte serioase asupra sanatatii: dureri localizate in diverse parti ale corpului, tulburari de somn, nervozitate, oboseala cronica...

Stresul nu este insa un dusman de neinvins. Ai la dispozitie gesturi simple pentru a-l atenua. Concentreaza-te asupra prezentului! In general, cand esti acasa te gandesti la serviciu si invers. Aceasta dezordine afecteaza puterea de concentrare si sporeste senzatia de surmenaj. Solutia: gandeste-te la ceea ce faci in momentul respectiv, fara sa-ti amintesti de activitati trecute sau sa-ti faci planuri pentru cele viitoare. Fiecare lucru la timpul sau!

Personalizeaza-ti spatiul de lucru. O planta, un obiect personal, fotografia copilului sau a sotului/sotiei nu pot fi decat benefice. Amenajarea biroului intr-o nota personala este un excelent mijloc de a evada din mijlocul stresului. Si nu uita de pauze. Cand simti ca ai obosit, fa o mica pauza, mananca un mar, priveste pe fereastra... Nu e pierdere de vreme, ci un rastimp pentru a-ti recapata fortele.

FAMILIE. Oamenii se casatoresc din diverse motive: sentimente, statut social... dar si sanatate. Un studiu recent arata ca viata de cuplu in armonie are efecte benefice asupra tensiunii arteriale si diabetului. De ce? Persoanele casatorite adopta obiceiuri de viata mai sanatoase decat cele celibatare. Familistii fumeaza mai putin, consuma mai putin alcool si sunt mai activi din punct de vedere fizic. Un motiv in plus pentru a te gandi la verighete in 2006.

COPIL. Familia care asteapta venirea pe lume a unui copil traieste clipe de fericire si de implinire. Desi aparitia unui sufletel in familie inseamna in acelasi timp noi responsabilitati in viata de cuplu, un copil are efect de consolidare si armonizare a relatiei celor doi parteneri. Momentele speciale dinainte de nastere, din timpul nasterii si din primii ani de viata ai copilului sunt de neuitat pentru parinti. De aceea, gandeste-te la inceput de an si la fericirea de a fi parinte.

×
Subiecte în articol: viata sanatatea noastra