x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ziua mondială a sănătăţii

Ziua mondială a sănătăţii

de Jurnalul National    |    07 Apr 2008   •   00:00

Cu ocazia zilei mondiale a sănătăţii, ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu a anunţat că ministerul lucrează la o metodologie de evaluare a efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii, fiind vizate măsurile de intervenţie în cazul temperaturilor extreme sau a inundaţiilor.



Cu ocazia zilei mondiale a sănătăţii, ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu a anunţat că ministerul lucrează la o metodologie de evaluare a efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii, fiind vizate măsurile de intervenţie în cazul temperaturilor extreme sau a inundaţiilor. Printre măsurile pe care ministerul intenţionează să le aplice se numără informarea populaţiei şi vaccinarea gratuită a celor afectaţi.


“În acest an, MSP va elabora o metodologie naţională de evaluare şi monitorizare a efectelor schimbărilor climatice asupra stării de sănătate a populaţiei”, susţine Nicolăescu.
Totodată, Nicolăescu apreciază că va fi îmbunătăţit programul de intervenţie în cazul temperaturilor extreme şi a inundaţiilor, prin informarea populaţiei, vaccinarea gratuită a persoanelor afectate pentru a preveni îmbolnăvirile, aprovizionarea spitalelor cu medicamente şi materiale necesare acordării primului ajutor, precum şi verificarea calităţii apei de băut.
"Modificările climatice au afectat în mod direct şi România, ducând fie la apariţia valurilor de căldură intensă cu care populaţia s-a confruntat în ultimii ani, fie la apariţia unor fenomene meteorologice extreme (inundaţii, intensificări de vânt, vreme foarte geroasă sau căderi masive de zapadă)", mai spune ministrul Sănătăţii. De aceea, Nicolăescu a anunţat că în premieră, în cadrul programelor naţionale de sănătate, ministerul Sănătăţii va finanţa studii epidemiologice cu privire la influenţa asupra sănătăţii a schimbărilor climatice.


Ziua Mondială a Sănătăţii este sărbătorită la 7 aprilie, tema din acest an fiind “Protejarea sănătăţii în faţa schimbărilor climatice”. Această zi este legată de data înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost înfiinţată la 7 aprilie 1948, având în prezent 192 de state membre.



×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă sanatatii