x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sedentarismul are efecte grave asupra sănătăţii

Sedentarismul are efecte grave asupra sănătăţii

27 Mar 2019   •   17:47
Sedentarismul are efecte grave asupra sănătăţii

Mulţi dintre noi petrecem nouă ore pe zi sau mai mult pe scaun şi nu doar la locul de muncă. Potrivit ultimelor date, pestre o treime din totalul populaţiei îşi petrece mare parte din weekend pe scaun, transmite Daily Mail.

Acest obicei sedentar nu provoacă doar dureri de spate, ci creşte riscul apariţiei unor boli grave şi poate duce chiar la moarte prematură. Un studiu a descoperit că sedentarismul a dus la moartea a 70.000 de persoane în Marea Britanie, în 2016.

Rezultatele au fost descoperite de cercetătorii de la Universitatea Belfast şi de la Universitatea Ulster şi au fost pulicate în Journal of Epidemiology & Community Health. Cercetătorii au declarat că este necesar să se ia măsuri imediate pentru a reduce comportamentul sedentar cu scopul de a îmbunătăţi sănătatea populaţiei.

Pe lângă faptul că sedentarismul poate duce la obezitate, acesta are şi un impact independent, care afectează modul în care hormonii noştri se comportă, cum lucrează metabolismul şi cum funcţionează creierul. Mai mult, poate chiar declanşa inflamaţii în corp.

Statul jos pentru perioade lungi de timp a fost asociat cu bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, cât şi cu anumite forme de cancer.

Sedentarismul afectează şi modul în care funcţionează creierul, iar studiile au arătat că acesta poate avea un efect asupra stării noastre de spirit, funcţiilor cognitive, memoriei şi poate creştere riscul de apariţie a demenţei.

Nici în cazul persoanelor care frecventează sălile de sport riscul nu este diminuat, dacă îşi petrec mare parte din zi stând jos.

×