x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate A fost dovedită relația dintre fumat și problemele de vedere

A fost dovedită relația dintre fumat și problemele de vedere

27 Feb 2019   •   18:50
A fost dovedită relația dintre fumat și problemele de vedere

Un pachet de țigări pe zi poate distruge vederea și dăunează capabilității de a vedea culori, conform The Sun.

Fumătorii diferențiază mai ineficient culorile și disting mai greu contrastul și umbrele, comparativ cu nefumătorii.

Un studiu condus de Universitatea Rutgers din New Jersey a concluzionat că fumătorii înrăiți nu văd o diferență prea mare între culori, comparativ cu nefumătorii.

Un grup format din 134 de persoane sănătoase, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, conținea 71 de oameni care au fumat mai puțin de 15 țigări în toată viața, restul fumând mai mult de un pachet zilnic.

Cercetătorii au măsurat cât de bine puteau să vadă contrastul și culorile de pe un ecran. Rezultatele au arătat că erau schimbări însemnate la fumători, mai ales la culorile roșu-verde și albastru-galben.

Cercetătorii deja cunoșteau faptul că expunerea la chimicalele din țigări, precum sulfura de carbon și stiernul, pot dăuna vederii, dar puține studii au făcut legătura între fumat și daltonism.

×
Subiecte în articol: fumat probleme de vedere