x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate A/H1N1: Gravida decedată nu avea afecţiuni cronice

A/H1N1: Gravida decedată nu avea afecţiuni cronice

de Magda Colgiu    |    18 Ian 2011   •   21:46

Femeia însărcinată în şapte luni şi decedată din cauza A/H1N1 nu avea afecţiuni cronice la internare, a declarat managerul Maternităţii din Ploieşti, medicul Călin Boeru.

Managerul Maternităţii Ploieşti a precizat că, la internare, femeia avea doar o afecţiune respiratorie, iar medicii au considerat că este utilă internarea întrucât era însărcinată în 28 de săptămâni. "A doua zi simptomatologia respiratorie s-a agravat, pe undeva inexplicabil", a afirmat medicul Călin Boeru. Acesta a spus că, sezonul trecut, în maternitatea din Ploieşti au mai fost internate gravide cu virusul A/H1N1, însă nu la toate starea de sănătate s-a agravat atât de repede şi sub astfel de forme.

Femeia însărcinată în şapte luni, diagnosticată cu gripă A/H1N1 şi al cărei copil a murit la naştere, la Maternitatea din Ploieşti, a decedat marţi, la unitatea medicală. Femeia în vârstă de 23 de ani, din localitatea prahoveană Cărbuneşti, fusese diagnosticată cu virusul A/H1N1 şi se afla internată în stare critică la Maternitatea din Ploieşti.

Din cauza complicaţiilor, medicii au fost nevoiţi să îi facă cezariană, însă, în pofida eforturilor acestora, copilul, care la naştere a avut doar 900 de grame, a murit.

×